Balanta

Septembrie 24: –Ziua hoinarului

Cei nascuti in aceasta zi sunt hoinari prin natura lor. Le place in mod deosebit sa calatoreasca sau sunt atrasi, intr-un fel sau altul, de tot ceea ce tine de calatorii. De cele mai multe ori, aceasta inclinatie spre calatorii si hoinareala isi face simtita prezenta la modul propriu. De asemenea, poate fi o metafora pentru cautarea unor noi aventuri spirituale si emotionale. Cititul, gandirea, visarea, calatoritul- acestea sunt tipurile de activitati pe care le agreeaza nativii. Le va placea sa faca toate aceste lucruri indiferent daca sunt hoinari la propriu sau la figurat.

Unii dintre nativii zilei de 24 septembrie calatoresc mult in tinerete. Mai tarziu, se dedica unei existente care s-ar putea sa para linistita. In schimb, unii nativi sunt atinsi de microbul calatoriilor in perioada de mijloc a vietii. Acestia sunt capabili sa renunte la tot pentru a putea raspunde chemarii. Cei mai multi dintre nativii acestei zile nu ajung niciodata sa se stabileasca cu adevarat intr-un loc. Vor trece chiar si peste locul despre care au spus ca reprezinta tot ceea ce isi doresc. Vor pleca in cautarea unui nou proiect, loc sau anturaj. De fiecare data vor spune ca acela va fi ultimul obiectiv pe care trebuie sa il atinga. Indivizii mai constienti de caracterul lor ajung la un moment dat la concluzia ca nu exista pentru ei ceva care sa dureze permanent. Vor realiza faptul ca hoinarelile si cautarile lor vor mai dura o mare perioada de timp.

Unii dintre nativi s-ar putea sa ajunga sa fie fericiti. Ei vor face un compromis cu ei insisi stabilizandu-se permanent intr-un anume loc, dar, cu siguranta, vor face mici calatorii de cate ori se va ivi ocazia. Chiar daca sunt obligati sa stea intr-un anume loc, cei nascuti in aceasta zi vor gasi o posibilitate sa evadeze. Vor face acest lucru prin lectura, cu ajutorul filmelor si televizorului. Astfel, vor avea o extraordinara viata fantastica.

Pentru persoanele nascute pe data de 24 septembrie va fi destul de dificil sa aiba o viata de familie sau o relatie care sa ii multumeasca. Nu sunt oameni cu care sa te intelegi sau pe care sa ii multumesti usor. Cer foarte mult de la cei langa care traiesc si chiar de la ei insisi. Partenerii trebuie sa fie intelegatori cu ei si cu nevoia lor de schimbare si diversitate. Vor face deseori apropouri si remarci de tot felul, dar mai ales de natura sexuala. Din acest punct de vedere, nativii s-ar putea sa caute forme neobisnuite de exprimare sexuala. Daca nu vor face acest lucru in viata lor obisnuita, il vor face macar prin lectura si prin imaginatie. Intr-adevar, cei nascuti in aceasta zi manifesta un interes destul de scazut atunci cand este vorba de activitati cotidiene si de oameni obisnuiti. In mod evident, nativii acestei zile au o mare nevoie de stabilitate. Trebuie sa fie atenti la stimulii emotionali si mentali prea puternici

Acestia s-ar putea sa le darame si putina stabilitate pe care o au. Acesti nativi au mintile atat de active si gusturile atat de neobisnuite incat intampina reale probleme in abordarea oricarui aspect al vietii normale. Unii dintre ei s-ar putea chiar sa fie visatori care traiesc cu capul in nori. Alti nativi s-ar putea sa obtina rezultate surprinzatoare in domeniile tehnice. De cele mai multe ori sunt intalniti indivizi care au ambele caracteristici. Unii cred ca nativii sunt oameni ciudati prin excelenta. Cu toate acestea sunt prieteni demni de incredere si pe care te poti baza. Sunt persoane foarte sufletiste. De asemenea, sunt genul de persoane care folosesc simtul umorului pentru a trece peste aproape orice situatie. Se amuza ei si ii amuza si pe ceilalti.

SFATURI: Incearca sa fii mai organizat. Viata ta nelinistita poate fi atragatoare pentru o perioada, dar, la un moment dat, s-ar putea sa devina foarte obositoare. Poate ca celorlalti le-ar placea sa poata conta mai mult pe tine. Nu te teme sa iti folosesti talentele. Concentreaza-te asupra unui singur lucru si incearca sa il duci la bun sfarsit.

PUNCTE FORTE:  Cu imaginatie bogata Darnic Cu spiritul liber
PUNCTE SLABE:  Nervos Nestatornic Nevropat

*Septembrie 25: –Ziua satiricului simbolic

Persoanele nascute pe data de 25 septembrie au o relatie destul de curioasa cu societatea in care traiesc. Pe de o parte, sunt dependenti de ea pentru ca au nevoie de sustinere in drumul spre succes. Din alt punct de vedere, sunt foarte critici si capabili de multe ironii atunci cand se confrunta cu eventualele disfunctionalitati ale societatii. Prin aceasta atitudine s-ar putea chiar sa arate felul in care ar putea fi imbunatatit mediul in care traiesc. Aparentul lor negativism ar putea avea rezultate pozitive.

Este destul de ciudat faptul ca atunci cand sunt intalniti in afara sferei lor de actiune, nativii sunt considerati simbolul locului din care provin. Oricum, s-ar parea ca nimeni nu poate fi mai critic si mai constient de valorile cartierului, orasului, zonei sau statului in care traiesc decat nativii. Asadar, relatia lor cu locul de origine este un tip interesant de simbioza. Aceasta relatie poate fi considerata uneori avantajoasa, alteori dezavantajoasa pentru ambele parti.

Nativii zilei de 25 septembrie pot fi de asemenea buni reprezentanti ai familiei sau cercului social din care fac parte. In plus, este posibil ca ei sa intruchipeze aspiratiile si valorile colegilor si perechilor lor, dar cu siguranta isi vor pastra mandria in orice situatie datorita atitudinii lor critice si intrebatoare.

Cei nascuti in aceasta zi intampina greutati in a-si deschide sufletul si in a-si exprima emotiile intr-un mod cat mai sincer intr-o relatie. Prima impresie pe care o ofera este aceea de oameni distanti si reci, insa in realitate au o nevoie enorma de afectiune. S-ar putea ca motivul pentru care sunt atat de distanti cu cei din jur sa fie lungul sir de suferinte de care au avut parte. Intr-adevar, o viata emotionala retrasa si\sau faptul ca sunt introvertiti fata de oricine ii poate caracteriza foarte bine pe cei nascuti in aceasta zi.

Persoanele nascute pe data de 25 septembrie au o imaginatie foarte bogata. Insa, in acelasi timp, sunt extraordinar de precise si exacte. Prin natura lor sunt perfectioniste. Vor face un lucru de nenumarate ori pentru a descoperi greselile si pentru a inlatura eventualele puncte slabe. Pretentiile pe care le au de la cei din jurul lor nu sunt deloc diferite de pretentiile pe care le au de la ei insisi. In mod destul de ciudat vor accepta criticile venite din interiorul grupului din care fac parte. Cu toate acestea, nu vor reactiona bine la criticile aduse la adresa acestui grup din partea unor persoane care nu fac parte din el. De fapt, s-ar putea sa devina excesiv de defensivi.

De multe ori, nativii acestei zile sunt capabili sa stabileasca o relatie puternica cu societatea, cu grupul social si\sau cu cariera lor, insa nu vor reusi sa stabileasca o relatie la fel de profunda cu un individ. De multe ori, cei care au o legatura personala sau emotionala cu nativii vor simti intotdeauna ca va exista ceva de care nu vor avea niciodata parte. Din acest punct de vedere, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie atenti sa nu isi creasca copiii in asa fel incat sa se simta neglijati.
SFATURI: Tendinta ta de a fi aspru si critic s-ar putea sa iti aduca necazuri. Aminteste-ti ca vorbele sunt uneori mai dureroase decat orice alta lovitura. Nu iti refuza orice placere a vietii.
PUNCTE FORTE:
Muncitor
Hotarat
Orientat spre teluri inalte
PUNCTE SLABE:
Inchis
Intens
Neiertator

*Septembrie 26: –Ziua atitudinii rabdatoare

Cei nascuti in aceasta zi sunt perfectionisti prin natura lor. Ei stiu ca exista o singura modalitate de a face corect un lucru – sa-l faca in mod repetat. Intr-adevar, nativii sunt genul de oameni care cred ca exercitiul este drumul spre perfectiune. Sunt orientati spre latura tehnica a lucrurilor. Intotdeauna vor aspira spre perfectiune in arta si in meseria lor. Sunt indivizi foarte critici care stiu cum sa isi atinga scopurile, dar au si darul de a-i invata pe ceilalti cum sa faca acest lucru. Daca nu ii vor invata la modul teoretic, o vor face la modul practic. Nativii pot oferi o extraordinara inspiratie tuturor celor care ii admira.

In mod sigur, aceasta atitudine nu ii va opri din munca. In viata privata, nativii zilei de 26 septembrie au tendinta de a deveni obsesivi, constrangatori sau ambele. Atitudinea aceasta s-ar putea sa duca la un comportament casnic destul de nevrotic. Se vor comporta ca si cand le-ar fi frica sa nu cada cerul peste ei fara sa fi rezolvat problemele zilnice ale vietii. In acest fel, cei nascuti in aceasta zi risca sa faca absolut mizerabile vietile familiei si prietenilor si in cele din urma propria lor viata. Nu este nevoie sa fie mentionat faptul ca nativii vor fi sefi si supraveghetori foarte exigenti.

Pe nativii zilei de 26 septembrie ii caracterizeaza increderea in logica, pretuirea si folosirea ei in viata de zi cu zi. Ei cred ca sunt putine problemele tehnice ale domeniului lor de activitate care nu pot fi rezolvate prin aplicarea unor principii rationale. In mod paradoxal, comportamentul lor poate fi extrem de incapatanat si lipsit de logica. Asadar, sunt personalitati complexe cu care uneori nu te poti intelege foarte usor.

De cele mai multe ori, persoanele nascute pe data de 26 septembrie au o a doua sau chiar o a treia ocupatie, vocatie sau hobby pe care le pastreaza doar pentru ele. Aceasta ocupatie variaza mult in functie da parerea pe care o au nativii despre ei insisi. Activitatile ascunse si secrete prezinta o mare fascinatie pentru cei mai multi dintre nativi. S-ar putea sa le placa foarte mult sa isi tina ascunsa o anumita parte a vietii.

Cei nascuti in aceasta zi sunt extremi, bine directionati si foarte hotarati. S-ar putea sa fie indivizi idealisti. Rareori se vor indeparta de la principiile practice ale vietii. Desi le place sa faca multe teorii, nativii sunt preocupati doar de finalitatea a ceea ce fac si de succesul sau insuccesul de care vor avea parte.

Cei mai multi dintre nativii zilei de 26 septembrie au un minunat simt al umorului. Unii oameni s-ar putea sa puna pe seama umorului subtilele ironii ale nativilor. In orice caz, rareori criticile lor caustice vor trece neobservate. Daca nu sunt atenti, isi vor face multi dusmani in acest fel. Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi isi fac simtita influenta intr-un mod puternic. Aceasta s-ar putea sa aiba un efect asemanator unui val intr-un lac. Isi va face simtita prezenta din ce in ce mai departe si probabil ca va supravietui mult timp. Chiar si cei care nu ii agreaza pe cei nascuti in aceasta zi vor admira genialitatea si meticulozitatea de care dau dovada acestia in munca lor.

SFATURI: Incearca sa nu mai fii atat de intens in tot ceea ce faci. Prin aceasta atitudine s-ar putea sa ii deranjezi pe ceilalti. Invata si invata-i si pe altii. Uneori greselile sunt necesare. Perfectiunea s-ar putea sa nu fie cel mai important obiectiv. Incearca sa fii mai relaxat. Ocazional, iti poti permite sa stai fara sa faci nimic.

PUNCTE FORTE:  Tehnic Influent Persistent
PUNCTE SLABE:  Obsesiv Secretos Constrangator

*Septembrie 27: –Ziua eroului ambiguu

Persoanele nascute pe data de 27 septembrie sunt atrase de latura enigmatica si paradoxala a vietii. La prima vedere par oameni deschisi si destul de normali, dar la o abordare mai profunda se va observa ca au foarte multe slabiciuni.

De obicei, nativii acestei zile vor reactiona normal in cele mai multe dintre situatii. Desi in ochii celorlalti nimic nu va fi neobisnuit, nativii vor avea intotdeauna parte de indoieli si de nesiguranta. Poate ca se intampla astfel pentru ca au prea multe pretentii de la ei insisi. Vor cauta perfectiunea si deseori au tendinta de a poza in eroi sau in martiri. De-a lungul acestor cautari, s-ar putea sa devina depresivi datorita faptului ca nu vor putea atinge niciodata imposibilele obiective pe care le-au stabilit. Cei nascuti in aceasta zi ar putea sa isi mai coboare standardele. De asemenea, ar putea sa fie mai toleranti cu defectele umane. Intr-adevar, in acest fel s-ar putea sa fie mai fericiti, dar mai putin deosebiti.

Esecul si succesul sunt doua constante care alterneaza in viata nativilor acestei zile. Datorita faptului ca se tem foarte tare de nereusita si datorita nesigurantei legate de aptitudinile lor, nativii au mari sanse de succes. Din nefericire, nu sunt condusi spre succes de dorinta de a il obtine ci de credinta ca il merita. Vor fi mobilizati de gandul ca nu au nici o alta optiune. Din acest motiv, nu se poate spune ca nativii sunt persoane ambitioase. Totusi, s-ar putea sa para ca au aceasta calitate

Deseori, nativii zilei de 27 septembrie au o viata emotionala linistita. Acest lucru nu este o consecinta a caracterului lor singuratic. Viata ii va aduce pur si simplu in aceasta situatie. Sunt indivizi extrem de sensibili. Le place sa lucreze in liniste, dar se vor regasi deseori in compania unor oameni si situatii dure si neiertatoare. In mod frecvent, vor avea sentimente confuze legate de cariera si de drumul pe care l-au ales, indiferent de succesul pe care il obtin. Crizele si depresiile nu sunt un lucru deloc obisnuit pentru cei nascuti in aceasta zi. In aceste perioade, nativii vor avea nevoie de sprijinul unui prieten bun, al unui membru al familiei sau al unui consilier care sa le aminteasca de valorile umane. Vor avea nevoie sa fie mai linistiti in legatura cu ei insisi.

In general, cei nascuti in aceasta zi sunt persoane multilaterale. Le place mult sa exploreze toate aspectele muncii lor si tot ceea ce este legat de ele. Prin natura lor, nativii stiu sa aprecieze un lucru si le place sa fie apreciati la randul lor. Sunt oameni care muncesc destul de mult. De obicei, reactioneza bine sub presiune si dau dovada de calm profesional. De prea multe ori calmul de care dau dovada in viata profesionala le va afecta si viata privata. Nativii acestei zile ar trebui sa analizeze felul in care cariera le poate afecta caracterul.

SFATURI: Incearca sa nu te retragi prea mult in tine insuti. Invata sa fii mai increzator si mai tolerant. Ar trebui sa ai incredere in calitatile cu care esti inzestrat. Toti facem greseli – doar suntem oameni. De ce esti atat de inspaimantat? Fericirea exista si pentru tine – trebuie doar sa o accepti.

PUNCTE FORTE:
Hotarat
Cu succes
Calm
PUNCTE SLABE:
Prea sensibil
Nesigur
Retras in sine

*septembrie 28: –Ziua cuceritorilor

Nativii zilei de 28 septembrie sunt capabili sa castige si sa pastreze atentia oricarei persoane. Acest lucru nu inseamna neaparat ca nativii sunt mai frumosi din punct de vedere fizic decat marea majoritate a oamenilor. Mai degraba, inseamna ca au un sarm seducator care poate topi inimile inghetate si care poate face sangele sa curga mai repede. Uneori pot fi exasperanti si deranjanti, dar asta face parte din puterea lor stimulanta.
Cei nascuti in aceasta zi au talentul de a aduce durerea care se potriveste perfect cu dorinta lor de a multumi. De obicei, efectul pe care il au nativii asupra celorlalti depinde de starea in care sunt sau uneori de ocupatie sau interesele primare. Au un accentuat simt al dreptatii, simt care arata ca vor suferi cel putin la fel de mult ca si cei implicati intr-o anume situatie. Din acest punct de vedere s-ar parea ca sunt dezarmant de simpli si umani
Persoanele nascute pe data de 28 septembrie au multi iubiti de-a lungul timpului, cel putin in tinerete. Vor fi satisfacute de toate aceste relatii. A spune ca sunt greu de multumit nu este foarte adevarat. In schimb, s-ar putea spune ca este greu de trecut peste tendinta lor de a se plictisi repede si peste faptul ca permit unor diferente de personalitate sa ii enerveze. Este bine ca nu sunt persoane foarte calculate in orice actiune, cel putin nu atunci cand este vorba de planuri mari. Daca este nevoie, pot avea rezultate exceptionale in aceasta privinta. Nativii se pot lasa influentati de dragoste, seductie si sex (de obicei in aceasta ordine) doar din placere. Rareori motivele pentru care vor face acest lucru vor fi pline de viclenie. Au puterea de a profita cu usurinta de cei din jur, indiferent daca acestia sunt constienti sau nu. In ciuda acestui fapt, foarte rar isi vor permite sa se foloseasca de aceasta calitate.
Distrugerea unor lucruri este o preocupare importanta din viata nativilor. Poate fi vorba de orice, incepand de la suferintele romantice si pana la desfiintarea unor idei, pana la zdrobirea fizica. In mod sigur, aceasta atitudine nu implica faptul ca nativii ar avea porniri sadice. S-ar parea ca, menirea lor este de a distruge pur si simplu orice forma de defensiva venita din partea celorlalti. Vor reusi sa faca acest lucru folosind un lung si variat sir de arme. Cei nascuti in aceasta zi isi vor gasi un adversar pe masura atunci cand acesta va fi intruchipat de un obiect imobil. Sunt atrasi de provocari de orice fel. Considera ca nu va fi o lupta adevarata pentru a obtine ceva, chiar daca ii va costa mult timp. Exceptie vor face cazurile in care vor intalni un adversar cu adevarat puternic. Iubesc in aceeasi masura frumosul si puterea. Vor fi lipsiti de orice fel de aparare atunci cand vor intalni un individ extrem de senzual. Se poate spune chiar ca venereaza frumusetea. Din acest punct de vedere, ar trebui sa fie atenti sa nu exagereze cu dragostea fata de un anume obiect si sa nu ajunga sa il divinizeze. Atentie sporita trebuie acordata tendintei de a avea acest tip de sentimente chiar pentru ei insisi.
Se poate spune despre persoanele nascute pe data de 28 septembrie ca nu sunt tocmai potrivite pentru viata de familie. Cu toate acestea, se poate conta pe ei si chiar dau dovada de o loialitate dusa pana la extrem. Este posibil ca nici macar in cazuri exceptionale sa nu isi paraseasca prietenii care au o anumita problema. Cei care traiesc sau au o relatie cu nativii trebuie sa inteleaga faptul ca acestia sunt foarte atragatori, dar au si slabiciuni. De multe ori, cei nascuti in aceasta zi nu arata ca au prea multa vointa. Atunci cand se vor confrunta cu o pasiune vor fi asemenea unei frunze in vant. Chiar daca gresesc, vor face acest lucru in perfecta cunostinta de cauza.

SFATURI: La un moment dat, in viata, s-ar putea sa fii nevoit sa iei decizii importante cu privire la actiunile tale. Lupta cu tendinta de a fi delasator. Durerea ar putea fi redusa daca faci anumite alegeri timpurii in viata. Evalueaza-ti periodic progresele.

PUNCTE FORTE: Romantic; Cu bun gust; Magnetic
PUNCTE SLABE: Distrugator; Inclinat spre exces; Usuratic

*Septembrie 29: –Ziua reactorului responsabil

S-ar parea ca cei nascuti in aceasta zi duc o lupta continua pentru a-si pastra stabilitatea in viata. Uneori se vor simti stapanii lumii, dar in alte momente s-ar putea sa creada ca nu au nici o valoare. Asemenea schimbari radicale de atitudine nu fac altceva decat sa sublinieze lipsa de incredere. Multi dintre nativii acestei zile depind de viata de familie. In acest fel isi vor gasi stabilitatea pentru o perioada, dar, in cele din urma, vor trece mai departe poate chiar spre o existenta mai izolata.

In general, nativii zilei de 29 septembrie sunt foarte atragatori si capabili. Cu toate acestea, indiferent unde merg si indiferent ce fac, instabilitatea si incertitudinea isi fac simtite prezenta. (de exemplu, s-ar putea sa le fie destul de greu sa isi pastreze multa vreme partenerul potrivit alaturi sau cariera in care au satisfactii). De multe ori se aseamana ochiului unui uragan. Nativii insisi vor fi plini de calm, dar vor fi inconjurati de violenta si tulburare. Cei nascuti in aceasta zi ar putea fi considerati de catre ceilalti persoane neinteresante. Cu toate acestea, nativii vor provoca reactii puternice in cercul lor, indiferent daca vor fi pozitive sau negative. Trebuie sa fie atenti la accidentele care ar putea atrage opozitia celor din jur. Pentru a preveni asemenea intamplari, ar trebui sa constientizeze faptul ca reprimarea propriilor emotii ar putea fi cauza evenimentelor neplacute. Asadar, intelegerea si cunoasterea propriei persoane sunt doua elemente foarte importante in viata nativilor. Ei ar trebui sa incerce sa faca aceste lucruri cat mai repede si cat mai devreme.

Nativii zilei de 29 septembrie se dedica in totalitate unei companii, organizatii sau unei activitati de familie. Atunci cand fac acest lucru, aportul lor este de nepretuit pentru succesul grupului din care fac parte. Au un talent deosebit de a conduce. Acest lucru inseamna ca sunt buni organizatori si coordonatori, dar si ca sunt capabili sa se ocupe de partea financiara intr-un mod prudent si privind in perspectiva.
Cei nascuti in aceasta zi s-ar putea sa oscileze intre un comportament foarte intens si unul foarte relaxat. De asemenea, s-ar putea sa para linistiti si modesti. De fapt, ei tanjesc sa isi descopere si sa isi etaleze talentele si personalitatea. Eliberarea energiilor intr-un mod cat mai profund poate avea rezultate si consecinte extraordinare. Daca aceasta energie va fi bine directionata, nativii vor avea un dinamism special si vor avea parte de succes in orice activitate financiara.

Deseori, nativii acestei zile manifesta un interes deosebit pentru cunoasterea felului in care functioneaza un lucru din punct de vedere tehnic. De obicei, au calitati deosebite in ceea ce priveste practica. Cu toate acestea, s-ar parea ca intampina greutati atunci cand trebuie sa isi foloseasca aceste calitati. Nu le va fi foarte usor sa inceapa si sa duca la bun sfarsit un proiect. Vor intampina piedici din cauza nevoii lor de a face planuri cat mai detaliate inainte de a incepe orice activitate. Cu siguranta le va face probleme si inclinatia extrema spre perfectionism, care ii va bloca in rezolvarea unor lucruri mici, lipsite de importanta. Unii oameni s-ar putea intreba uimiti cum reusesc tot timpul acesti indivizi atat de talentati si priceputi sa se abata din drum si sa nu obtina succesul. Daca, intr-un final, nativii vor reusi sa isi ia destinul in maini si nu se vor mai lasa deviati din drumul lor vor avea parte de realizari extraordinare.

SFATURI:  Stai deoparte si incearca sa te intelegi pe tine insuti (chiar daca acest lucru va necesita ani multi). Incearca sa iti folosesti cat mai bine talentele extraordinare cu care ai fost inzestrat. Organizeaza-ti viata dar nu renunta la spontaneitate. Demoleaza orice bariera si obstacol interior.

PUNCTE FORTE:  Tehnic Intens Capabil
PUNCTE SLABE:  Obsesiv Nesigur Izolat

*Septembrie 30: -Ziua adevarului orbitor

Nativii acestei zile sunt adepti ai adevarului. Ei il vor cauta si il vor scoate la iveala cu orice pret. Latura perfectionista a caracterului lor se va manifesta in tot ceea ce vor face. Acesti nativi sunt genul de oameni care se gandesc bine inainte de a spune ceva. Desi sunt destul de impulsivi vor avea intotdeauna argumente solide cu care sa isi sustina faptele si parerile. Atunci cand fac cunoscut adevarul, nativii cred despre ei ca reprezinta cel mai bine lupta pentru dreptate. Din acest punct de vedere sunt idealisti incurabili. Pentru ei nu va conta cat de negative sunt faptele pe care le vor dezvalui.

Persoanele nascute pe data de 30 septembrie sunt foarte atragatoare, daca nu din punct de vedere al fizicului atunci din punct de vedere al personalitatii. Pentru nativi este foarte importanta impresia pe care o fac celorlalti. Vor fi foarte ateni cu hainele, limbajul si comportamentul in societate. Poate ca in acest mod incearca sa para invulnerabili. Intr-adevar, deseori nativii acestei zile ascund unele adevaruri in legatura cu ei insisi, adevaruri care nu doresc sa fie descoperite sub nici o forma.

Cei mai multi dintre nativi nu sunt oameni care au invatat despre adevaratele valori la scoala sau prin studiu. Tot ce stiu au obtinut in urma unor experiente si intamplari destul de dure. Cei nascuti in aceasta zi pot alege sa studieze un anume domeniu. In orice domeniu vor studia, vor ajunge in cele din urma sa fie considerati experti. Sunt capabili sa asimileze cantitati impresionante de cunostinte. Din acest motiv, va fi foarte dificil sa fie contrazisi. De fiecare data cand vor spune ceva, vor avea argumente foarte puternice.

De multe ori, cei nascuti in aceasta zi isi folosesc imaginea pentru a atrage atentia, indiferent daca o vor face intr-un mod conventional sau neconventional. Pot fi experti in prezentarea unei imagini publice si in mentinerea atentiei asupra lor. Nativii acestei zile au o legatura deosebita cu oamenii. Inteleg foarte bine motivele care ii determina pe oameni sa reactioneze intr-un anume fel. Din acest punct de vedere, ar trebui sa fie atenti sa nu inceapa sa isi manipuleze semenii si sa se foloseasca de ei pentru a-si putea atinge anumite scopuri.

Exista o sansa destul de mare ca nativii acestei zile sa devina din ce in ce mai acuzatori si sa ii judece din ce in ce mai mult pe ceilalti. Ar putea exagera atunci cand ii vor arata cu degetul pe cei despre care cred ca ar putea sa compromita adevarul. Tendinta aceasta de a juca rolul celui care acuza s-ar putea sa scape de sub control. Din aceasta cauza, ceilalti s-ar putea simti nevoiti sa adopte o postura defensiva in prezenta nativilor. Acestia din urma ar trebui sa invete sa fie mai toleranti si sa isi mai tempereze pornirea de a condamna aproape totul si pe toti.

Desi sunt foarte sensibili, nativii zilei de 30 septembrie sunt capabili sa isi poarte foarte bine de grija si sa se apere. Datorita increderii in propriile puteri, ei reusesc sa inlature orice tip de atac. Nativii sunt posesorii unui tip de precautie care ii va proteja de cele mai multe ori. Vor avea aceasta calitate pentru ca sunt indivizi autodidacti care cu siguranta au scoala vietii. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa incerce sa pastreze legatura cu cei din jurul lor. Printr-un comportament agresiv nu vor reusi decat sa ii intoarca pe toti impotriva lor. In general, cei nascuti in aceasta zi sunt destul de priceputi in tot ceea ce tine de bani. Pot face investitii foarte abile care vor garanta stabilitatea lor financiara.

SFATURI: In ciuda cunostintelor si argumentelor tale deosebite, s-ar putea sa nu ai intotdeauna dreptate. Fii constient ca ai tendinta de a-i manipula pe cei din jurul tau. Nu ii teroriza pe ceilalti. Fii mai tolerant in conceptii. Incearca sa iti faci ordine in viata casnica.

PUNCTE FORTE:  Curios Impresionant Posesor al unor cunostinte vaste
PUNCTE SLABE:  Intolerant Acuzator Se justifica prea mult

*Octombrie 1: –Ziua cetateanului de frunte

Nativii zilei de 1 octombrie pot ajunge in cele mai inalte pozitii profesionale, sociale sau familiale. In general, ascensiunea nu se datoreaza eforturilor exagerate si agresivitatii. De cele mai multe ori, reusita este rezultatul aplicarii perceptiilor si conceptiilor de prespectiva pe care le au nativii. Cei din jur recunosc in mod instinctiv calitatile exceptionale ale celor nascuti in aceasta zi. Uneori se va pune problema daca nativii au cu adevarat tarie de caracter. Intr-adevar, faptul ca ocupa o pozitie importanta poate fi extrem de solicitant pentru ei, mai ales din punct de vedere psihologic si le va fi destul de greu sa suporte aceasta presiune.

De cele mai multe ori, problemele pe care le intalnesc nativii au ca element comun cariera. De exemplu, vor lupta multi ani pentru a ajunge intr-o anume pozitie sociala, insa odata ce au ajuns acolo vor realiza ca nu este ceea ce si-au dorit. Acest lucru se datoreaza faptului ca nativii sunt prea seriosi si nu stiu cum sa se bucure de o reusita. Intr-adevar, s-ar putea sa fie foarte preocupati de problemele pe care le au la locul de munca si de felul in care se pot rezolva aceste probleme. In plus, vor intampina probleme si din cauza tendintelor perfectioniste si din cauza dificultatii de a lasa lucrurile asa cum sunt. In ciuda obstacolelor pe care le vor intalni, nativii vor demonstra ca au o mare capacitate de a invata si de a face progrese in evolutia personala.

In ceea ce priveste relatiile interpersonale, nativii acestei zile vor cauta sa aiba legaturi cu oameni care sunt foarte capabili si hotarati, dar care de obicei nu au obiective personale inalte. Ei vor cauta compania persoanelor care le pot oferi ajutorul si care le pot intelege nevoile. Suportul emotional pe care il ofera asemenea persoane nativilor are o importanta cruciala pentru o reusita completa.

In general, persoanele nascute pe data de 1 octombrie sunt destul de ciudate. Ele actioneaza intr-un mod specific lor, iar rezultatele pe care le obtin sunt de cele mai multe ori impresionante. Din acest motiv, nativii vor fi luati in serios si in cele din urma vor ajunge sa fie inconjurati de admiratori. Poate fi o priveliste destul de ciudata atunci cand nativii sunt vazuti muncind si chiar cand sunt vazuti intr-o fotografie cu colegii de serviciu. De cele mai multe ori, vor da impresia ca nu acela este locul lor si ca nu au ce cauta acolo. Intr-adevar, sunt practicanti atipici ai profesiei lor. Sunt considerati neobisnuiti mai ales din cauza metodelor neortodoxe de a actiona si din cauza filozofiei legate de munca. Spre disconfortul lor, vor fi tinta multor critici datorita modului exculsivist de a privi lucrurile.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile invata tot ceea ce stiu din experientele pe care le au si nu in urma absolvirii unor cursuri. Nu poate fi reprosat nimic profesionalismului lor. In general, par a fi foarte cizelati, cinstiti si increzatori in propriile puteri, dar mai mult decat oricine altcineva vor arata ca au demnitate. Chiar daca poate dura multi ani, nativii ii cuceresc pe ceilalti prin dragostea si respectul pe care le ofera. Toata lumea le va simti lipsa atunci cand vor pleca dintr-un anume loc. Vor fi cautati chiar si de acele persoane cu care nu prea au avut multe legaturi.

SFATURI: Incearca sa faci eforturi mai substantiale. Renunta la o parte din temerile si preocuparile inutile. Evita sa crezi profetiile referitoare la succesul pe care il vei avea. Invata sa fii mai responsabil.

PUNCTE FORTE:  Unic Dedicat Demn
PUNCTE SLABE:  Predispus la crize Nehotarat Distant

*Octombrie 2: –Ziua acuitatii verbale

Persoanele nascute in aceasta zi nu se ascund in spatele cuvintelor si in general spun lucrurilor pe nume. De obicei, sunt foarte sinceri in legatura cu parerile pe care le au. Rareori vor lasa urme de indoiala in ceea ce priveste pozitia referitorare la un subiect anume. Nativii impresioneaza prin faptul ca sunt destul de rezervati. Notabil este si talentul de a face remarci concise, bine directionate si spirituale. Sentimentele nativilor vor fi cunoscute intotdeauna de semenii lor. Nu va fi nevoie ca cei nascuti in aceasta zi sa aiba manifestari nervoase sau puternic emotionale pentru a face cunoscut ceea ce simt.
Exista riscul ca remarcile nativilor sa fie prea taioase si prea ascutite. In mod frecvent, ei vor starni opozitia in randul celor care nu ii cunosc. Daca cineva va lua vorbele lor in sensul cel mai propriu si personal, cu siguranta se va simti ranit. Deseori, cei nascuti in aceasta zi nu constientizeaza efectul devastator pe care il au comentariile lor. Nu realizeaza faptul ca unii oameni sunt mai sensibili si mai repede afectati de ceea ce se spune. Uneori, ar putea sa fie acuzati ca sunt lipsiti de mila atat in vorbe cat si in fapte.
Nu poate fi negat faptul ca sunt puternic atrasi de latura sociala si politica a vietii. Vor arata acest lucru atat prin felul de a gandi cat si prin comportamentul pe care il vor avea. Nativii sunt interesati de felul in care functioneaza societatea. Sunt adeptii cumoasterii, intelegerii si manipularii parerilor oamenilor. De obicei, reusesc sa faca o situatie dificila sa functioneze in favoarea lor. De asemenea, vor reusi sa ii influenteze si pe cei care vor incerca sa le puna piedici.
Persoanele nascute pe data de 2 octombrie au o anumita gratie, subliniata de sarm si de farmec, care ii va impresiona pe toti cei din jur. Insa, nu trebuie confundati cu niste indivizi excesiv de sensibili. Atunci cand se vor pune probleme cruciale, nativii se vor dovedi foarte duri. Nu este indicat sa iti faci un dusman nascut in aceasta zi. Capacitatea lor de a ataca este remarcabila, iar defensiva este una foarte activa. Uneori, cei nascuti in aceasta zi ar putea avea chiar mari probleme din cauza agresivitatii. In unele situatii vor fi excesiv de timizi, iar in altele prea hotarati. Un alt subiect la care ar trebui sa se gandeasca nativii, mai ales cand sunt tineri, este reprezentat de violenta. Ei pot fi ori prea afectati de ea, ori predispusi sa o tolereze. Din acest punct de vedere ar trebui sa incerce sa nu mai fie atat de obsedati. Au nevoie sa isi cultive calmul si echilibrul interior. Pentru acesti nativi este foarte important felul in care isi exprima dezacordul, negativitatea, agresivitatea si ambitia. Ei ar trebui sa faca acest lucru astfel incat sa nu ii distruga pe cei din jur si fara a lasa indoieli in privita motivatiei pe care o au.
Deseori, nativii acestei zile sunt surprinsi surazand si avand o anume stralucire in ochi. Nu le place nimic mai mult decat sa se simta bine si sa ii faca si pe altii sa se simta in aceelasi fel. Inclinatia celor nascuti in aceasta zi spre umorul sec si batjocoritor este evidenta. De cele mai multe ori, cei din jur sunt tinta glumelor lor. Rareori vor face remarci amuzante despre ei insisi. Intr-adevar, sunt destul de sensibili atunci cand se fac glume pe seama lor. Din aceasta cauza, se poate spune ca au o atitudine dualista fata de umor.

Persoanele nascute pe data de 2 octombrie sunt extrem de sensibile. De cele mai multe ori, aceasta sensibilitate este mascata si protejata de un exterior inabordabil sau usor distras. Aceste doua aspecte pot ascunde desul de bine adevarata lor natura. Nativii sunt adeptii unei atitudini distante sau agresive pentru a induce in eroare atentia indreptata spre personalitatea lor adevarata. Doar cei care sunt foarte apropiati de nativii acestei zile vor cunoaste latura vulnerabila si emotionala a acestora.

SFATURI: Nu te ascunde in spatele laturii publice a propriei personalitati. Incearca sa le permiti altora sa vada care aste adevarata ta natura. Invata sa iti intelegi temerile sa si iti cultivi increderea in propriile forte. Gaseste o metoda potrivita pentru a-ti exprima negativitatea. Ceea ce spui s-ar putea sa raneasca. Lasa-i si pe altii sa faca parte din viata ta.

PUNCTE FORTE:  Taios Fermecator Atragator
PUNCTE SLABE:  Dur Represiv Temator

*Octombrie 3: –Ziua stabilirii tendintelor

Nativii acestei zile au un talent deosebit de a recunoaste tendintele societatii in care traiesc. Sunt adeptii actualitatii, ai modei. In plus, ar putea fi chiar ei cei care sa stabileasca o anumita moda in cardul cercului lor social. Sunt foarte fericiti atunci cand au ultimele tipuri de haine, case, masini si chiar cand au conceptii actuale. Isi doresc sa fie moderni in orice sens al cuvantului. Cu toate acestea, au un simt al traditiei care va reprezenta baza succesului pe care il vor obtine.

Cei nascuti in aceasta zi sunt indivizi expansivi carora nu le place sa fie limitati de anumite lucruri. Sunt interesati de tot ceea ce este in jurul lor. Sunt capabili sa devina experti cel putin intr-un domeniu. Nativii sunt genul de oameni care isi lasa spiritul sa zboare liber. Sunt entuziasti, dar totusi nu isi pierd latura critica. Isi doresc sa traiasca cat mai multe experiente, dar acest lucru nu ii va impiedica sa isi manifeste parerile critice sau admirative.

Persoanele nascute pe data de 3 octombrie sunt foarte serioase atunci cand este vorba despre principala lor ocupatie. Isi doresc sa aiba rezultate cat mai bune in aceasta privinta. Sunt nativi care manifesta calitati exceptionale atunci cand se afla intr-o pozitie de conducere. Vor ajunge sa fie idolatrizati de colegi si de partenerii de viata. Ceilalti ii vor considera modele demne de urmat sau chiar reprezentati ai unor idealuri. Abordarea ocupatiei lor este intensa si plina de hotarare. Uneori, s-ar putea chiar sa exagereze in aceasta privinta. Acesta ar putea fi motivul unor posibile esecuri.

Nativii au ceva deosebit in imaginea pe care o afiseaza. De obicei, sunt constienti de efectul pe care il au asupra societatii si de fiecare aspect al rolului pe care il joaca. Sunt predispusi la o atitudine exhibitionista. Cei nascuti in aceasta zi nu sunt niciodata mai fericiti decat atunci cand sunt in centrul atentiei. Este foarte greu de acceptat faptul ca ar putea exista situatii in care sa nu fie remarcati. Totusi, au si perioade destul de lungi cand isi petrec timpul singuri. Cu toate acestea, simt nevoia puternica sa se faca remarcati din cand in cand si sa fie apreciati pentru ceea ce sunt.

Nativii zilei de 3 octombrie simt ca ei sunt cei care ar trebui sa aduca pacea in cadrul familiei sau grupului lor social. Rareori vor accepta sa stea deoparte si sa permita lucrurilor sa isi urmeze cursul. Simt ca trebuie sa participe si ei intr-un fel la ceea ce se intampla, indiferent cat de obisnuite si banale ar fi situatiile. Parerile si gusturile personale sunt doua lucruri de importanta majora pentru acesti nativi. Asadar, daca vor fi acuzati de prost gust vor considera ca este una dintre cele mai mari insulte aduse la adresa lor.

Persoanele nascute in aceasta zi au caracterul format dintr-o combinatie ciudata de trasaturi introvertite si extrovertite. Deseori, demonstreaza ca au o viziune patrunzatoare asupra evenimentelor care au loc in viata altor persoane, dar vor ezita destul de mult atunci cand vor fi nevoiti sa isi descopere propria personalitate. Celor mai multi dintre nativii zilei de 3 octombrie le place sa isi petreaca timpul in cadrul unor grupuri restranse. In cele din urma, vor reusi sa isi dezvaluie sentimentele, dar unei singure persoane sau cel mult doua. Este posibil sa nu acorde prea mult timp propriei familii si nici chiar copiilor, dar nu inseamna ca nu vor fi parinti buni.

Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa fie atenti sa nu se lase furati de superficialitate, snobism sau de o pozitie importanta. Aceasta atitudine ar putea avea un efect negativ mai ales asupra copiilor nativilor. In plus, ar putea fi cauza esecului relatiilor personale. Unii dintre nativii zilei ar putea fi acuzati de cultivarea unor prietenii pentru a-si usura drumul spre reusita. De asemenea, s-ar parea ca, din interes, vor cauta compania oamenilor potriviti sa ii ajute.
SFATURI: Nu neglija evolutia laturii spirituale din dorinta de a fi in pas cu vremurile. Cauta sa ai principii respectabile dupa care sa iti conduci viata. Concentreaza-te mai mult asupra evolutiei personale. Nu te lasa ademenit sa parasesti drumul pe care l-ai ales. Nu tot ceea ce straluceste este aur.

PUNCTE FORTE:  Sociabil Modern Intens
PUNCTE SLABE:  Distras Pretentios Exhibitionist

*Octombrie 4: –Ziua incorigibililor

Cei mai multi dintre nativii acestei zile isi traiesc viata si se comporta dupa cum vor ei. De cele mai multe ori, sunt persoane agreabile si fermecatoare, dar au o duritate interioara care este rezultatul lumii imperfecte in care traiesc. Privesc lucrurile intr-un mod destul de ironic facand observatii agere si avand un taios simt al umorului. Totul se datoreaza laturii realiste si orientate spre supravietuire a caracterului lor.

Celor nascuti in aceasta zi le place ca lucrurile sa mearga bine. Nu poate fi contestat faptul ca isi doresc ca lucrurile sa evolueze cat mai repede in directia pe care o stabilesc ei insisi. Sunt capabili sa isi exercite autoritatea intr-un mod subtil, astfel incat sa ii conduca pe toti fara ca acestia sa isi dea seama. De fapt, aceasta este o calitate destul de inselatoare. In cea mai mare parte a timpului, nativii pot parea ca sunt indivizi relaxati si toleranti. Dar, atunci cand va fi implicata in discutie autoritatea lor, vor avea o atitudine destul de rigida. Cu toate acestea, ceilalti cred ca farmecul nativilor este placut si linistitor.

Persoanele nascute in aceasta zi au o parere deosebita, daca nu chiar excentrica, despre lume. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, ideile pe care le vor impartasi altora vor fi acceptate si apreciate. Se va intampla astfel mai ales pentru ca ideile nativilor sunt foarte ciudate. Poate ca vor avea succes si din cauza faptului ca iubesc oamenii si pentru ca le place sa aiba parte de tot ceea ce are de oferit societatea, fara a tine cont de prejudecati. Din acest punct de vedere, nativii sunt indivizi umani care au o legatura deosebita cu semenii lor, indiferent daca este vorba despre femei sau despre barbati. Rareori vor fi caracterizati de snobism. Nu vor avea o astfel de atitudine chiar daca vor face parte din cercuri inalte ale societatii si nici daca vor avea parte de un mare succes.

Pericolul reprezinta un subiect foarte important pentru nativii acestei zile. Nu il vor cauta, dar din cauza conceptiilor lor (cred ca viata este plina de amenintari si de elemente negative) il vor intalni destul de des. Din perspectiva lor, situatiile periculoase sunt de cele mai multe ori rezultatul neglijentei. Desigur, riscul este prezent in viata nativilor, dar indiferent daca este vorba de alpinism, scufundari sau alte asemenea activitati, ei vor face antrenamentul necesar. Dupa ce isi vor lua masuri de precautie, vor face ceea ce si-au propus si de cele mai multe ori vor obtine rezultate bune.

Cei nascuti in aceasta zi se mandresc cu familiile lor. Este posibil sa nu aiba ei insisi copii, dar cu siguranta vor fi favoritii unui unchi sau ai unei matusi, sau vor fi soti devotati partenerului lor. Sunt adeptii socializarii, insa, nu inseamna ca nu le place sa stea singuri, atata timp cat hotararea de a se izola este luata de ei insisi. O dovada este faptul ca nativii poseda o mare putere de concentrare atunci cand lucreaza singuri.

O problema pe care o pot avea cei nascuti in aceasta zi este reprezentata de lipsa ambitiei. Le place sa faca lucrurile in modul cel mai placut, confortabil si usor. Intr-adevar, au bun gust si le place sa se inconjoare de lucruri frumoase. Daca le lipseste tensiunea necesara patrunderii in lume, s-ar putea sa aiba nevoie de un stimul pentru a-i determina sa faca eforturi in aceasta privinta. Handicapurile fizice, respingerea intalnita la locul de munca sau dominarea de catre o figura tiranica sunt lucruri care pot aduce la suprafata instinctul de luptatori.

SFATURI:  Evita sa te multumesti cu putin. Stabileste-ti unele prioritati si un termen limita pentru a le rezolva. Aspira spre latura spirituala a lucrurilor. Foloseste-ti timpul liber pentru a te perfectiona. Nu te plafona.

PUNCTE FORTE:  Cu bun gust Sociabil Cu simtul umorului
PUNCTE SLABE:  Delasator Incapatanat Nesabuit

*Octombrie 5: –Ziua cauzei drepte

Dreptatea joaca un rol foarte important in viata nativilor acestei zile. In general, apara tot ceea ce cred ei ca reprezinta adevarul. Vor face tot ce le va sta in putinta pentru ca mai intai sa expuna nedreptatile, coruptia si tirania si apoi sa lupte impotriva lor. Nu se vor multumi cu atat. Deseori, isi vor convinge colegii, prietenii sau familia sa ii ajute sa indrepte lucrurile. Cei nascuti in aceasta zi vor fi intalniti muncind cu aceeasi hotarare in orice situatie, indiferent daca este vorba de munca la nivel individual sau in cele mai inalte pozitii ale societatii.

Persoanele nascute pe data de 5 octombrie insista sa li se aplice si lor un tratament corect. Nu vor tolera nici un fel de insulta la adresa demnitatii lor. Intr-adevar, notiunea de „fairplay” ocupa un loc central in tot ceea ce spun si fac. Uneori, dau impresia ca utilizeaza justitia pentru evolutia personala. S-ar putea sa fie sau nu adevarat, insa in ceea ce priveste dreptatea nativii se gandesc mai intai la cauza pentru care lupta si abia apoi la propriile dorinte. In anumite situatii, s-ar putea chiar sa mearga prea departe cu sacrificiile personale si cu negarea propriilor dorinte. Vor renunta la tot ceea ce este confortabil pentru ei de dragul idealurilor personale si pentru bunastarea altora. Ar trebui sa isi mai tempereze acest tip de atitudine. Mai devreme sau mai tarziu, nevoile si dorintele personale vor fi atat de puternice incat vor fi asaltati de ele. In acest moment, vor fi nevoiti sa renunte la pozitia lor si sa isi reduca drastic responsabilitatile pe care si le-au asumat. Ii vor lasa pe cei care depindeau de ei fara nici un sprijin.

Nativii acestei zile sunt oameni inimosi si amuzanti. Atunci cand nu vor avea probleme, vor reusi sa aduca satisfactii uimitoare grupului pe care il conduc sau din care fac parte. Cea mai mare multumire pentru ei este citirea satisfactiei si bucuriei pe chipurile celorlalti ca urmare a actiunilor intreprinse de ei. Par a fi genul de oameni puternici si independenti. Cu toate acestea, au nevoie de aprecierea celorlalti. In general, manifesta un interes scazut fata de lucrurile care nu ii implica si pe semenii lor. Elementul uman este vital pentru munca si pentru conceptiile lor.
In ciuda nevoii lor de lua parte la activitatile umane, rareori se confunda cu mediul din care fac parte. De multe ori, ei vor ocupa o pozitie despre care se va putea spune, in mod obiectiv, ca nu li se potriveste. Vor fi asemenea unui om care poarta o uniforma care nu i se potriveste, dar atunci cand vor avea succes vor putea chiar sa schimbe conceptiile oamenilor cu ajutorul rolului pe care il vor juca. Instinctele lor sociale sunt foarte puternice. Chiar si indivizii care au parte de un succes mai modest au tendinta de a face lucrurile intr-un mod unic care ii va determina pe ceilalti sa se intrebe cum au reusit.

Nativii zilei de 5 octombrie trebuie sa evite cu mare atentie situatiile in care propria persoana ajunge pe primul loc. Ajunsi in aceasta situatie s-ar putea sa uite de idealurile si scopurile initiale. De asemenea, nu trebuie sa isi permita sa exagereze cu criticarea si judecarea celorlalti, mai ales daca este vorba de evenimente de mult trecute. Deci, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa isi construiasca principiile de viata in opozitie cu ceea ce urasc, dar avand o viziune constructiva asupra vietii pe care si-o doresc.

SFATURI: Nu te lasa furat de val. Adu-ti aminte mai des sa asculti si sa ceri sfaturi legate de latura spirituala a vietii. Ai in vedere si micile nevoi zilnice. Nu te impiedica de piatra de la picioarele tale in timp ce te uiti la muntele din departare.
PUNCTE FORTE:
Corect
Orientat spre viata
Social
PUNCTE SLABE:
Prea preocupat
Nerabdator
Nelinistit

*Octombrie 6: –Ziua vietii bune

In general, nativii zilei de 6 octombrie manifesta dorinta de a imbunatati vietile celor care ii inconjoara, fie prin intermediul principiilor, fie prin faptele lor. Totusi, de obicei, nativii acestei zile nu contribuie doar la nivel profesional la activitatile de zi cu zi. Ei nu sunt, asa cum se vad, servitori publici. Este vorba mai mult de bucuria de a face acel lucru, dragostea lor pentru agitatiei si dorinta de a imbunatati calitatea vietii si standardele. Aceasta este motivatia pentru contributia lor.

Nativilor zilei de 6 octombrie le place sa traiasca la maximum. Pentru ei, viata este o aventura, iar mediocritatea este dusmanul lor. Astfel, ei incearca sa simplifice acele sarcini zilnice, care pentru ei pot fi obositoare, desi necesare si sa isi foloseasca energia in mod constructiv. In acest fel, ei trebuie sa petreaca mai mult timp in activitati de recreere si sa se angajeze in activitati interesante. Nativii zilei de 6 octombrie se expun riscului de a deveni adepti ai senzationalului si de a solicita din ce in ce mai multe stimulari din experienta.

Nativii zilei de 6 octombrie vor dedica tot ce au dragostei. Ei nu vor permite casatoriei sau oricarei alte institutii sociale sa se interpuna intre ei si idealurile lor romantice. In acest sens, ei sunt amorali si isi pot afisa ostentativ sentimentele intr-o maniera lipsita de rusine si lipsita de orice inhibitie. Barbatii nascuti in aceasta zi sunt mai putin romantici in chestiunile sentimentale si mult mai atrasi de aventura romantica, explorare si de pericolul fizic. Nativii zilei de 6 octombrie sunt cel mai adesea extrem de pretuiti ca si prieteni, nu datorita calitatilor lor de oameni saritori sau datorita loialitatii lor, ci pur si simplu le place sa se afla in preajma acestora. Ei sunt capabili sa insufle un spirit vesel oricarei adunari sociale si prefera sa fie exact in centrul atentiei. Ei sunt incantati de adoratie si dornici de a acapara energia unui auditoriu.

Desi nativii zilei de 6 octombrie au un talent de netagaduit pentru a-si amuza prietenii, familia si colegii, orientarea lor inteligenta si pozitiva, in general, actioneaza si ca un stimulent pentru ceilalti. Dupa o vreme aceasta influenta poate deveni insipida, chiar depresiva. In anumite situatii, cei nascuti astazi par sa actioneze in virtutea unei obsesii de a nega seriozitatea si semnificatia profunda a vietii. Nativii zilei de 6 octombrie, ce sunt mai putin evoluati, pot fi luati de val de aceasta bucurie si din aceasta cauza vor risca sa piarda tot ce au pe lume.

Totusi, majoritatea persoanelor nascute pe data de 6 octombrie sunt destul de optimiste. Desi ei expun o infatisare vesela, exista si o latura mai dura a caracterului lor, ce le permite sa cantareasca consecintele in tot ceea ce fac, cat si prospectele ce le vor facilita succesul. Intr-adevar, anumite persoane nascute in aceasta zi detin si o doza de cruzime, atunci cand este vorba sa isi urmeze drumul in viata.

Nativilor zilei de 6 octombrie le place eficienta circumstantelor favorabile moderne, dar in acelasi timp ei sunt traditionalisti in ceea ce priveste gusturile si interesele lor. Intr-adevar, ei trebuie sa se fereasca sa nu devina prea atasati de comfort si lux.

SFATURI: Trebuie sa recunosti si sa ajungi sa iti cunosti si latura intunecata. Nu te teme sa te lametezi atunci cand simti nevoia sa faci asta. Optimismul nesfarsit poate fi un drog, un depresiv incontestabil. Nu trece cu vederea detaliile existentei de zi cu zi. Si acestea sunt importante.

PUNCTE FORTE:  Optimist Aventuros Vivace
PUNCTE SLABE: Egoist  Spectaculos

*Octombrie 7: –Ziua provocarii

Cei nascuti pe 7 octombrie au o atitudine puternic revoltata ce iese la suprafata mai devreme sau mai tarziu in viata lor. Nativii acestei zile sunt puternic convinsi de sistemul lor propriu de idei, care cel mai adesea este in conflict direct cu principiile morale ale societetii in care traiesc. Nevoia lor de a protesta este adesea insotita de dorinta de a schimba lucrurile in mod pozitiv, asa cum le percep ei. In consecinta, ei vor cauta permanent sa ajunga intr-o pozitie de conducere care le va oferi autoritatea de a efectua anumite schimbari. Cei nascuti astazi sunt, de fapt, rareori ambitiosi din motive personale. Ei doresc mai degraba sa dobandeasca puterea de a-si urma idealurile sociale.

Natura critica a persoanelor nascute pe 7 octombrie nu este intotdeauna evidenta de la prima intalnire datorita manierei lor de cele mai multe ori fermecatoare. Ei pot parea ca traiesc in centrul propriei lor drame personale. Totusi, intr-un timp destul de scurt, vederile lor patrunzatoare si interiorizate devin evidente. De obicei, ei nu vor fi zgarciti cu folosirea cuvintelor in orice tip de subiect, spunand de-a dreptul ceea ce gandesc. Adesea vor da dovada de o doza mare de umor si intr-o anumita masura de tact. Ei au o intuitie destul de buna in ceea ce priveste felul in care functioneaza mintea omeneasca. Astfel, vor categorisi imediat psihologia personala a fiecarui individ cu care intra in contact la un moment dat. Cel mai adesea, cei nascuti pe 7 octombrie nu isi pierd timpul incercand sa isi controleze comportamentul. Ei merg pur si simplu inainte si se comporta cum considera ca este mai potrivit.

Nativii zilei de 7 octombrie sunt incapatanati. Probleme apar cand cei nascuti astazi devin parte a unei organizatii. Desi grupul poate intruchipa in general idealurile pe care ei insisi le sprijina, nativii zilei de 7 octombrie trebuie fara doar si poate sa defineasca rolul pe care ei trebuie sa il joace in cadrul respectivei organizatii. Deoarece propriile lor principii si politici pot fi in proces de evolutie, intrebarile referitoare la conducere, cooperare si loialitate pot deveni chestiuni destul de presante.

Un alt conflict in caracterul nativilor zilei de 7 octombrie este intre comportamentul moral si cel imoral. Cei nascuti astazi nu sunt persoane imorale, deoarece atunci cand se intampla sa pacatuiasca vor fi pe deplin constienti de ceea ce fac. Totusi, in lumea lor de principii morale schimbatoare, ei nu vor putea avea intotdeauna o idee ferma a ceea ce considera bine si rau. Asadar, ei trebuie sa evite glorificarea rebeliunii deoarece pot ajunge sa inteleaga mai bine punctul de vedere al celorlalti in cele din urma.

Persoanele nascute pe data de 7 octombrie pot spune pe buna dreptate ca doresc doar sa fie lasati in pace. Ei se percep a fi niste singuratici si este posibil sa doreasca sa fie astfel. Cu toate acestea, soarta pare sa ii amestece din nou cu semenii lor, dar deoarece sunt adesea considerati malefici de catre ceilalti, ei pot fi exclusi pe nedrept de conventionalismul sustinut al societatii. Asadar, cei nascuti astazi trebuie sa incerce sa isi extinda baza contactului lor social prin cautarea permanenta nu numai a celor pe care ii respecta, ci si pe cei carora pot sa le impartaseasca caldura si intimiatatea lor.

SFATURI: Infrunta problemele de autoritate. Imbunatateste-ti relatiile cu partenerii tai. Fii mult mai increzator in cei care merita incredere. Mentine-te pe pozitie – nu te mai comporta ca o minge de fotbal. Pe de alta parte, pastreaza-ti revolta sub control. Echilibrul este cheia acestei probleme.

PUNCTE FORTE:  Devotat Idealist Fermecator
PUNCTE SLABE:  Tulburat Ireal Izolat

*Octombrie 8: –Ziua dragostei extreme

Pentru cei nascuti pe 8 octombrie viata este o avetura romantica fabuloasa. Ei vor face totul pentru dragoste, o vor urca pe un piedestal, sau nu vor avea deloc parte de ea. Nu este doar cazul dragostei in care intervin sentimentele romantice. Sufletele lor pot aspira de la minunile naturii la misterele spatiale, de la miscarile marii la rotatiile planetelor. Cei nascuti in aceasta zi au adesea si o latura intelectuala foarte bine dezvolatata. Ei sunt in mod special agili in perceperea psihologiei umane, insa, multi dintre nativii zilei de 8 octombrie manifesta o intuitie mai slaba atunci cand este vorba de propria lor personalitate. Ei se ocupa de afaceri, actioneaza eficient in ceea ce trebuie sa faca, in timp ce ceilalti raman cu gurile cascate de uimire in fata glumelor lor neobisnuite.

In cadrul familiei sau a grupului social, cei nascuti in aceasta zi sunt de obicei spirite libertine. Din acest motiv, nu te poti baza intotdeauna pe intelegerea si judecata lor, in special cand este vorba de cei care se considera extrem de practici. Nativii zilei de 8 octombrie se pricep sa lucreze cu banii. Ei sunt capabili sa intemeieze o familie, sa fie responsabili si constienti de obligatiile pe care le au de indeplinit pana la un anumit punct. Exista in permanenta pericolul de a fi acaparati de vietile celorlalti, navigand in neant. Atitudinea lor experimentata fata de viata recunoaste cateva limitari sau constrangeri, dar pot fi prinsi in mrejele senzationalismul diafan al dorintei de amuzament.

Nu este surpinzator faptul ca o persoana nascuta pe 8 octombrie isi poate crea tot felul de probleme, in special in sfera sentimentala. Relatiile lor sunt complexe, uneori chiar periculoase. Ei au obiceiul de a se implica cu tot felul de persoane ciudate si uneori chiar indoielnice. De asemenea, in mod paradoxal, ei se vor implica si cu oameni destul de draguti, dar acestia se vor dovedi a nu fi pe placul nativilor. Interesul lor pentru oameni neobisnuiti si fatali, chiar circumstantele bizare ii fac sa se joace cu cei ce indraznesc sa-i foloseasca in scopuri egoiste. Insa, intr-un anume fel acesti fluturi superbi ai zilei de 8 octombrie intotdeauna reusesc sa scape de presupusii lor capturatori si sa zboare catre o alta floare. Ei sunt profund afectati de experinetele lor, in special de sentimentele de durere si suferinta provocate de separarea de cel drag. In acelasi timp, ei se vor dovedi indestructibili, posibil datorita abilitatii lor de a pune degetul pe rana, de a consola si de a se transforma intr-o persoana mult mai inteleapta. Astfel, nativii zilei de 8 octombrie pot citi si gandi destul de mult, dar in cele din urma intelepciunea lor va deriva din experienta de viata pe care o pretuiesc mai mult decat orice pe lume.

Nativii zilei de 8 octombrie nu trebuie sa piarda niciodata simtul originilor lor. Pentru nativii zilei exista un pericol real de transfer de putere ce le aduce doar nefericire, fie ca este vorba de faptul ca au fost exagerati cu autoritatea sau au fost tentati sa urce pe scara sociala. Fericirea si stabilitatea nativilor zilei de 8 octombrie este direct proportionala cu abilitatea lor de a ramane in centrul sinelui lor real. Orice fel de monstri sau dragoni intalnesc acestia, ei trebuie sa ii biruie, sau daca este posibil sa ii transforme in insotitori si ghizi.

SFATURI: Mentine-te pe drumul tau si inainteaza in mod constant. Invata sa tii piept eventualelor distrageri. Nu te abate de la drumul tau. Foloseste-ti intelepciunea pentru a te ajuta pe tine insuti, cat si pe ceilalti. Experientele nu trebuie doar traite, ci trebuie sa si inveti din ele. Evita sa ramai abandonat.

PUNCTE FORTE:  Imaginativ Romantic Capabil
PUNCTE SLABE:  Capricios Labil din punct de vedere emotional Atras de putere

*Octombrie 9: –Ziua stralucirii patrunzatoare

Cei nascuti pe 9 octombrie au abilitatea de a patrunde in vietile celor din jurul lor cu un ochi critic, precis. Ei sunt considerati mai degraba niste oameni de suflet, decat rationali, care apreciaza calitatile umane evidente. Ei insisi pot fi extrem de atractivi, exercitand un magnetism puternic asupra celor pe care ii intalnesc. Intuitia lor in ceea ce-i priveste pe ceilalti este adesea corecta, dar pot actiona orbeste cand este vorba despre ei insisi. Acest lucru se intampla in special atunci cand renunta la echilibrul lor, in momentul in care se implica emotional.

Intr-un fel, totul este deschis in viziunea unui nativ al zilei de 9 octombrie. Evaluarea lor asupra vietii este foarte perspicace. Cu toate acestea, ei pot fi rupti de realitate in ceeea ce priveste propriile lor implicatii personale, nereusind sa vada ceea ce este destul de evident. In acest ultim sens, ei sunt predispusi sa fie preocupati, tulburati si loviti sau acaparati de sentimentele lor pentru o anumita persoana. Mai tarziu, ei pot descoperi ca luand decizii pentru aceasta persoana nu este intru totul corect si ca in acest fel ei au sacrificat anumite parti exterm de valoroase din ei insisi in schimbul dragostei sau afectiunii. Cei nascuti astazi pot fi prinsi intr-un fel de contract Faustian nu numai in ceea ce priveste chestiunile sentimentale, dar si in alte domenii. In acest contract ei vor parea ca renunta la controlul lor personal.

Desi nativii zilei de 9 octombrie sint extrem de sensibili si de obicei poseda potential artistic, nu exista nici o indoiala in ceea ce priveste latura lor fizica. Atractia sexuala este o tema importanta in vietile lor, uneori completand, alteori actionand impotriva laturii lor religioase si spirituale. Persoanele nascute astazi sunt intr-adevar multi-talentate. Aspectele variate ale caracterului lor – intelectuale ( observatie fina), verbale (expunere expresiva), spirituale (credinta dedicata) si fizice (prezenta sportiva, sexuala si magnetica) ii pot impinge din cand in cand in diferite directii si trebuie aduse in armonie unele cu celelalte. In ceea ce priveste problemele mult mai complicate, barbatii nascuti in aceasta zi manifesta un spirit puternic dezvoltat (sensibil, receptiv, devotati propriei partenere) si femeile manifesta o ura pronuntata ( expansiva, agresiva, orientata spre partea masculina).

Cei nascuti astazi sunt adeasea implicati in profesii unde pot face uz de cunostintele lor legate de psihologia umana. Ei au un talent deosebit pentru ghidarea celorlalti spre potentialul maxim si demonstrarea modului in care obiectivele pot fi realizate. Fiind extrem de incurajatori si pozitivi cu cei pe care ei ii servesc, nativii zilei de 9 octombrie trebuie sa invete sa navigheze pe propriul lor curs cu aptitudinile corespunzatoare. De asemenea, comportamentul lor poate fi depasit cu rabdare si munca interioara. Mai presus de toate, nativii acestei zile ar trebui sa se fereasca sa nu poarte cu ei anumite rani spirituale si psihologice nevindecate. In general, trebuie sa evite sa amane, sa nu isi asculte vocea interioara si sa nu actioneze decisiv cand circumstantele cer acest lucru.

SFATURI: Dezvolta-ti vointa. Nu mai fii atat de nerabdator sa fii pe placul celorlalti. Fa niste alegeri mai dure. Nu-ti vinde niciodata sufletul. Nu renunta la ce ai tu mai valoros in tine insuti. Vei fi mai fericit cand iti pazesti visele.
PUNCTE FORTE:
Multi-talentat
Observator
Autoritar
PUNCTE SLABE:
Neimplicat
Miop
Multumit de sine

*Octombrie 10: –Ziua economiei prudente

Nativii zilei de 10 octombrie au tendinta de a fi circumspecti in ceea ce priveste afacerile lor financiare si relatiile de afaceri, in general. De obicei, sunt adeptii lucrului cu banii si plasarii investitiilor. Pentru ei, banii nu sunt numai o recompensare a muncii lor ci si un indicator dupa care se orienteaza. Cei nascuti astazi sunt extrem de agili si analitici. An dupa an ei vor demonstra ca sunt capabili sa asigure o functionare linistita a afacerii lor, familiei sau organizatiei. Modalitatea in care gandesc administrarea problemelor poate fi de incredere.

Persoanele nascute pe data de 10 octombrie sunt cele pe care te poti baza atunci cand o incercare va esua. Rabdatori, dar fara sa isi piarda timpul prea mult, ei pot indrepta lururile si le pot repune in functiune. Cei nascuti astazi nu sunt doar capabili sa ia anumite probleme de la zero, ci sa le si indrepte (uneori abordand o maniera destul de drastica), dar sunt capabili sa lucreze cu ceilalti pentru a se asigura ca asemenea dificultati nu vor mai aparea. Ganditori pozitivi, ei dispretuiesc pierderile in zadar, utilizarea incorecta si toate tipurile de actiuni sau ganduri negative. Totusi, ei sunt rareori cruciati care afiseaza un entuziasm plin de zel. Ei afiseaza mai degraba o atitudine mai sobra, in special cand este vorba de afacerea vietii lor.

In vietile lor private, nativii zilei de 10 octombrie pot fi de doua tipuri. Un tip ar fi cel care are o natura emotionala ce oglindeste activitatea profesionala excelenta, fiind extrem de atent pentru a evita toate felurile de suparari sau implicari periculoase, indiferent cat de tentante ar parea acestea. Acest tip mult mai introvertit nu este interesat de oameni, ci de proiecte, munca si afaceri, privind sentimentele ca pe niste distrageri sau chiar mai rau. Cel de-al doilea tip este generos cu afectiunea si nu se pazeste atat de temeinic in acest sens, uneori devenind extravant din punct de vedere emotional. Acest ultim tip este extrovertit, intens si poate fi extrem de imaginativ, dar in acelasi timp si extrem de romantic.

Nativilor zilei de 10 octombrie le place foarte mult sa isi intemeieze camine comfortabile, dar si eficiente. Indiferent cat de umile le sunt mijloacele, ei vor indrazni sa creeze un mediu frumos, desi modest, in care vor locui cu placere. Bogati sau saraci, ei toti cred in lucrurile fundamentale, in placerile simple ale vietii. Persoanelor nascute pe data de 10 octombrie le place sa tinda in primul rand spre lucrurile esentiale. In acest sens ei sunt niste ganditori logici. Nu sunt genul de oamani care isi risipesc energia. Artistii nascuti in aceasta zi vor fi recunoscuti imediat dupa tendinta lor de a inflori lucrurile.

Nativii care se bucura de un mare succes sunt aceia care stiu cum sa lase banii sa circule si resursele lor isi urmeaza propriul curs. Nativii cu mai putin succes si cel mai adesea cei mai nefericiti pot fi economicosi si se vor teme sa nu piarda ceea ce poseda. Nativii zilei de 10 octombrie trebuie sa invete ca a cheltui este la fel inportant ca si a economisi, ca un rulaj sanatos al banilor lichizi face viata mult mai interesanta si mult mai demna de trait. Acest adevar se aplica si in cazul vietii lor sentimentale. Intr-adevar, cei nascuti astazi se descurca mai bine cand isi permit sa experimenteze o gama mai vasta de sentimente si sa aprofundeze ceea ce inseamna increderea in iubiti si prieteni. Echilibrul intre a da si a lua in toate aspectele vietii este probabil cea mai importanta lectie pe care o pot invata.

SFATURI: Nu-ti fie frica sa cheltuiesti bani, timp si efort. Uneori este bine sa mai si renunti la ele. Gandeste in stil mare. Deschide-ti sufletul. Dezvolta-ti latura artistica si lasa-ti imaginatia sa zburde libera. Relaxeaza-te.

PUNCTE FORTE:  Selectiv Intuitiv Precis
PUNCTE SLABE:  Exagerat de prudent Temator Inchis

*Octombrie 11: –Ziua odihnei placute

Cei nascuti pe data de 11 octombrie au o imaginatie vie care da nastere la agitatie. Ei doresc sa fie in centrul actiunii si simt ca trebuie sa joace un rol social important. Totusi, natura lor senzuala si iubitoare de placere ii tine adesea pe loc. Sa isi gaseasca locul in lume este extrem de important pentru ei deoarece problemele abunda in acitivitatea profesionala a nativilor zilei de 11 octombrie. De fapt, este posibil ca ei sa fie nevoiti sa-si schimbe locul de munca cu regularitate pana ce isi vor gasi ocupatia pentru care sunt potriviti.

Indiferent de cariera pe care si-au ales-o, punctul forte al celor nascuti astazi este implicarea sociala, deoarece ei sunt extrem de inversunati impotriva stilului de viata izolat. Soarta lor este legata in mod intim cu cea a semenilor lor, atat de mult incat ei pot juca foarte bine rolul de reprezentanti personali sau ai grupului.

Nativii zilei de 11 octombrie pot fi prea amabili si prea toleranti. O parte din indecizia lor privitoare la cariera, sau din tendinta de a se stabiliza indiferent de ce se intampla sa apara la oriziont este ambitia intensa si bine directionata cu care sunt inzestrati. Deoarece nu prea agreeaza complicatiile, ei pot evita sa infrunte anumite provocari. Fiind in esenta destul de comozi si fericiti, ei vor dezvolta un stil de viata in care ei isi pot imparti foarte usor atentia intre cariera, viata sentimentala, afacerile familiei, alte forme de relaxare si amuzament.

Nativilor zilei de 11octombrie le place sa lucreze cu altii si sa faca parte dintr-o echipa. Personalitatea lor placuta le faciliteaza miscarea libera de la un nivel social si profesional la urmatorul. Ei au un mod anume de a se simti ca acasa in oricare din nivelele sociale, mai elevate sau mai comune. Cei ce au beneficiat de avantajele bogatiei sau educatiei rareori vor fi snobi.

Nativii zilei de 11 octombrie nu trebuie sa-si permita sa li se impuna sau sa fie manipulati de tipi mai intensi si mai bine orientati care stiu ce vor si care vor face tot posibilul pentru a obtine un anumit lucru. Evident, cei nascuti astazi vor acorda prietenilor si chiar cunostintelor o a doua (sau a treia) sansa cand vor incalca aceste reguli. Persoanele nascute pe 11 octombrie ar trebui poate sa-si examineze motivele in acest sens: daca vor face acest lucru dintr-o pozitie de conducere, un astfel de comportament permisiv poate fi nu numai sanatos, ci chiar un indicator de dezvoltare spirituala. Pe de alta parte, daca exista porniri masochiste, ei trebuie sa faca neaparat schimbari.

Cand nativii zilei de 11 octombrie sunt cu adevarat satisfacuti cu ceea ce au, ei experimenteaza un fel de extaz necunoscut majoritatii oamenilor. Neavand probleme mari cu acceptarea, totusi, nu se poate garanta ca alte domenii ale vietii lor spirituale sunt atat de bine dezvoltate. Asadar, ei trebuie sa insumeze energiile necesare pentru intelegerea de sine si evolutia personala, sau vor stagna cu siguranta.

SFATURI: Fereste-te de satisfactia exagerata de sine. Forteaza-te un pic mai mult. Evitand problemele nu inseamna neaparat ca trebuie sa eviti si provocarile. Cauta sa avansezi pe zi ce trece. Dorinta face parte din viata. Stai cu ochii pe stele si fii cu picioarele pe pamant.

PUNCTE FORTE:  Fermecator Permisiv Sigur
PUNCTE SLABE:  Multumit de sine Pasiv Singuratic

*Octombrie 12: –Ziua gestului maret

Nativii zilei de 12 octombrie sunt indivizi dominanti, carora le place sa fie in centrul atentiei. Aptitudinile lor de a se purta cu oamenii sunt destul de dezvoltate. Ei se amesteca destul de bine intr-o varietate de medii, comune sau de elita. Nativii acestei zile sunt mandri de calitatea muncii lor si doresc sa fie apreciati de mintile luminate indiferent de statutul lor social.

Instinctele nativilor zilei de 12 octombrie in ceea ce priveste latura financiara sunt excelente. O calitate deosebita este tendinta lor de a imparti banii cu familia si prieteni care intampina dificultati. Cei nascuti astazi urasc rautatea si nimicnicia, preferand sa acorde din timpul lor sau din resursele lor financiare in mod direct, facand cu adevarat un gest maret, lipsit de condescendenta. Astfel, persoanele nascute pe 12 octombrie ii fac pe ceilalti sa accepte cu usurinta ceea ce ei doresc sa le dea, desi, ei insisi pot considera dificil ca in acelasi timp sa accepte de la ceilalti. Este foarte important pentru nativi sa invatete de timpuriu in viata sa dea si sa accepte, in egala masura.

Desi cei nascuti astazi pretuiesc foarte mult traditia, nimeni nu-i poate determina sa devina conservatori in gandire, exprimare sau fapte. Extrovertiti, ei sunt binecuvantati cu spirit comic si un stil expansiv, pe care nu ezita sa le afiseze. Acest impuls poate fi exprimat in orice domeniu din vietile lor, incepand cu escapadele sexuale si pana la nonconformismul social. Deoarece lumea este pentru ei o scena pe care se joaca propria lor drama personala, ei reusesc sa faca acest lucru intr-o maniera destul de naturala si rareori vor da impresia ca ei creaza probleme pentru a atrage atentia.

Pe de alta parte, nativii zilei de 12 octombrie trebuie sa se fereasca de aroganta. Trebuie sa se fereasca ca nu cumva sa isi reverse asupra celorlalti consecintele propriilor lor caderi datorate neluarii in considerare a consecintelor actiunilor lor. Desi, in general sunt in tema cu legile si traditiile sociale, le va placea sa creada ca se pot plasa pe ei insisi mai presus de reguli din cand in cand, in special in vietile lor particulare.

Persoanele nascute in aceasta zi pot fi un adevarat amestec curios de egoism si in acelasi timp altruism. Intr-adevar, tendinta lor de a avansa sau promova ceea ce vor si au nevoie poate starni resentimente din partea partenerilor lor. In problemele sentimentale, ei sunt putin “periculosi”. Cand lucrurile merg prost in relatiile lor, nativii zilei de 12 octombrie demonstreaza flexibilitate si de obicei reusesc sa scape de suferinta de durata, desi acelasi lucru nu este neaparat valabil si pentru celelalte persoane implicate.

Datorita gradului lor ridicat de competenta si experienta sociala, cei nascuti astazi pot deveni piatra de temelie penteru colegii, prietenii si familia lor. Insa, transferarea responsabilitatilor, in timp ce sunt atenti si deschisi fata de cele mai profunde nevoi ale celorlalti, ramane cea mai mare provocare a nativilor.

SFATURI: Adu-ti aminte sa iei in considerare si sentimentele celorlalti. Fii atent cu nevoile celor apropiati tie. Dragostea neconditionata este un obiectiv ce merita luat in considerare si la care sa aspiri.
PUNCTE FORTE:
Perspicace din punct de vedere social
Generos
De incredere
PUNCTE SLABE:
Egoist
Exibitionist

*Octombrie 13: –Ziua personalitatii dure

Nativii zilei de 13 octombrie nu prea se joaca atunci cand este vorba de viata profesionala. Ei isi iau cariera foarte in serios si se mandresc cu abilitatile lor de a obtine rezultate. Duri pana la extreme, ei sunt dusmani periculosi si au capaciatatea de a depasi rezistenta celorlalti prin curajul lor fin si prin puterea de a indura. Ei considera ca o fiinta umana trebuie sa treaca la actiune – fara daca si fara dar.

Din nefericire, totusi, cei nascuti astazi pot fi rigizi si neiertatori. Ei pot considera ca este greu sa fie fericiti pentru perioade mai indelungate de timp si sunt critici inversunati cu ceea ce se intampla in jurul lor. Ei au mare nevoie de relaxare, dar din cand in cand considera acest lucru imposibil de realizat. Desi sunt extrem de talentati, ei intampina dificultati atunci cand trebuie sa simplifice viata. Asadar, nativii zilei de 13 octombrie intampina destul de frecvent probleme in relatiile personale. Este dificil pentru ei sa ii multumeasca pe ceilalti cand ei insisi sunt atat de nelinistiti.

In mod paradoxal, nativii zilei de 13 octombrie sunt cunoscuti de cei apropiati lor ca persoane placute si darnice. In limita decentei, ei sunt mult mai duri cu ei insisi decat cu ceilalti, dar nu toti care ii inconjoara sunt capabili sa remarce acest lucru. Nu numai ca sunt perfectionisti, dar prin atitudinile lor critice pot face ca viata alaturi de ei sa fie dificil de trait. De asemenea, va fi chiar dificil de lucrat cu ei. Din fericire, ceea ce produc este in general de o calitate superioara incontestabila. Este destul de greu sa ii faci sa greseasca atunci cand este vorba de rezultatele muncii lor.
Nativii zilei de 13 octombrie sunt adesea foarte evazivi, mai ales atunci cand considera ca este necasar. Cei care doresc sa se foloseasca de o persoana nascuta pe 13 octombrie pentru a obtine informatii sau cunostinte vor observa ca nu au aflat mare lucru. Ceea ce au dezvaluit acestia este mai degraba fum si ceata. Acest stil evaziv, distanta si atitudinea circumspecta ii face cu siguranta pe nativii zilei de 13 octombrie mai putin vulnerabili si mai de incredere. Cei nascuti astazi ar putea considera ca este bine sa se deschida putin mai mult in fata celor care le merita increderea.

Persoanele nascute pe data de 13 octombrie sunt adesea inzestrate cu abilitati tehnice. Indivizii cu asemenea stapanire a domeniului lor par sa aiba putine probleme in chestiunile legate de activitatea profesionala. Totusi, ei pot deveni tulburati si confuzi cand sunt ignorati sau respinsi. Este mult mai dificil pentru nativii zilei de 13 octombrie sa treaca cu vederea sau chiar sa recunoasca o infrangere. Cu toate acestea, este posibil ca doar prin intermediul unor astfel de experiente aparent negative si conflictuale ei sa poata avansa. Aceasta mai ales cand sunt obligati sa se confrunte cu o introspectie la care nu au apelat in timpul perioadelor de mare succes.

Este crucial ca un nativ al zilei de 13 octombrie sa ajunga in primul rand sa se inteleaga pe el insusi si abia apoi sa treaca la dezvoltarea legaturilor umane obisnuite cu cei din jurul lor. Invatand sa se mai relaxeze, sa se distreze si sa ia lucrurile mai putin in serios le va fi de mare ajutor. Data fiind chemarea lor, dedicatia si aptitudinile exceptionale, cei nascuti astazi nu pot decat sa aiba succes, daca vor reusi sa se dezvolte in acest fel.

SFATURI: Trebuie sa inveti sa te mai si relaxezi. Ia-ti frecvent vacante sau cel putin perioade de odihna in care sa nu faci absolut nimic. Nu fii prea speriat de satisfactie. Accepta greselile si evita sa dai vina pe altii. Vulnerabilitatea poate duce la fericire.

PUNCTE FORTE:  Intens Orientat spre succes Profesionist
PUNCTE SLABE:  Exagerat de stresat Autoritar Critic

*Octombrie 14: –Ziua moderatiei

Moderatia este o tema recurenta in vietile nativilor zilei de 14 octombrie. Nu putem spune ca nativii sunt niste persoane plictisitoare sau conservatoare, insa urmarea unui drum, aflat intre pericol si comportament excesiv, este intr-adevar o mare provocare pentru acesti nativi. Cand cei nascuti astazi se indeparteaza de ceea ce este drept si sigur si cel mai adesea dau de necaz. Totusi, doar prin asemenea greseli ei vor creste si vor invata sa intoarca lucrurile in avantajul lor in viitor. Intr-un fel, nativii zilei de 14 octombrie sunt in siguranta. Ei sunt extrem de potriviti pentru o viata moderata. Insa, in cele din urma, echilibrul si moderatia ii poate priva nu numai de experimentarea esecurilor si trairilor emotionale, dar si de unele din lucrurile extrem de fericite pe care viata le poate oferi.

Persoanele mai evoluate nascute pe data de 14 octombrie afiseaza un calm si o reticenta destul de pronuntate. Sa aiba destul timp in tot ceea ce fac este extrem de important pentru ei deoarece urasc sa fie grabiti de ceilalti. Usurinta de a se exprima verbal este rareori punctul lor forte. Astfel, ei vor incerca sa se exprime prin imagini vizuale, prin scris, muzica si posibil prin exemplul personal, pe care il vor exprima in diferite ocazii. Aptitudinile de comunicare si criticare a muncii celorlalti si comentare a vietii in general sunt debuseuri importante pentru latura lor intelectuala extrem de dezvoltata. Cei nascuti astazi nu sunt foarte orientati spre latura fizica. Natura lor fizica sau talentele lor pot ramane in umbra sau cel putin sa nu faca o impresie prea deosebita inca de la inceput. Descoperirea unei sexualitati excitante, nasterea copiilor, suferirea unor accidente sau boli sau chiar inclinatia spre un sport pot aduce acesti indivizi orientati spre intelect din nou cu picioarele pe pamant.

Nativii zilei de 14 octombrie au tendinta de a conduce casa, dar rareori intr-o maniera agresiva sau autoritara, cel mai adesea actionand din spatele scenei. Ei nu sunt prea atasati de obiectele fizice sau de problemele materiale, dar casele lor sunt foarte importante pentru ei. Adesea isi vor extinde activitatea profesionala si acasa. In viata lor particulara, nativii pot fi destul de multumiti cu o relatie monogama. Ei trebuie sa se fereasca de capcanele izolarii si subordonarii exprimate de personalitatile mult mai dominante (in general de ale unei femei).

Nativii zilei de 14 octombrie sunt capabili sa ofere o mare stabilitate vietii lor de familie, prietenilor, colegilor si grupului lor social. Le place sa faca parte din spectacolul sau teatrul vietii, dar mult mai frecvent vor activa in calitate de manageri, decat de vedete.

Aici intevine un paradox interesant deoarece, desi nativii zilei de 14 octombrie pot fi personalitati oarecum statice, tema calatoriei figureaza destul de evident in vietile lor. Persoanele nascute astazi isi petrec destul de rar anii de maturitate acolo unde s-au nascut si au crescut. In cazul nativilor mai evoluati, calatoriile vietii nu inseamna numai miscare fizica, dar reprezinta si simbolul spiritului de libertate. Datorita trasaturilor lor stabile si echilibrate, prea multi dinte cei nascuti astazi au tendinta de a fi multumiti de ei insisi si de a stagna. Ei trebuie sa incerce sa se mentina ocupati si sa isi stabileasca pentru ei insisi standarde ridicate si obiective pe care sa le indeplineasca.

SFATURI: Forteaza-te putin pentru a produce. Nu mai tine ascuns ce este bun in tine. Impartaseste-l cu lumea intreaga. Distreaza-te surprinzandu-i pe altii. Indrazneste sa mai si gresesti.

PUNCTE FORTE:  Moderat Rezonabil Controlat
PUNCTE SLABE:  Exagerat de prudent Inhibat Singuratic

*Octombrie 15: –Ziua scenei lumii

Persoanele nascute pe 15 octombrie au pretentia de suprematie in orice sfera in care activeaza, fie ca este vorba de familie, cercul social sau societate in general. Ei pot fi jucatori dominanti in marea drama a vietii, dar in acelasi timp pot juca un rol important in calitate de comentatori sau autoritati in domeniul pe care l-au ales. Cei nascuti astazi sunt capabili sa-si exercite magnetismul personal puternic asupra celorlalti in mod direct sau prin intermediul muncii lor. Cei fermecati de catre nativii zilei de 15 octombrie vor fi dornici sa auda orice au de spus acestia. Acest lucru plaseaza o mare responsabilitate pe umerii nativilor zilei de 15 octombrie. Ei trebuie sa aiba grija sa nu ii insele sau sa nu abuzeze de puterea lor pentru a-si atinge obiectivele egoiste.

Conducerea pe care nativii acestei zile o exercita este destul de neobisnuita. Nefiind niste cruciati in adevaratul sens al cuvantului, ei vor contribui mai degraba prin evalurea unei situatii date sau demonstrabd prin exemplul personal, decat prin administrarea detaliilor unei actiuni. Anumite persoane nascute pe 15 octombrie vor fi buni parteneri si colaboratori, dar cel mai adesea nu vor reusi acest lucru. Cei nascuti astazi prefera sa lucreze singuri sau ca un membru autonom al unei echipe, in special pentru ca trebuie sa aiba libertate de miscare, de explorare pe cont propriu.

Nativii zilei de 15 octombrie pot fi figuri extrem de controversate, capabile sa-i starneasca si sa-i agite pe ceilalti. Acest lucru se intampla in principal deoarece ei atrag destul de des atentia prin faptul ca spun deschis ceea ce gandesc, chiar cu multa franchete. Ei trebuie sa se fereasca de atragerea antagonismului si vibratiilor negative din partea celor pe care ii cunosc, chiar daca nu sunt persoane prea importante pentru ei. Acumularea acestui negativism le poate provoca acestora un stres enorm si este posibil chiar sa ii aduca in situatia periculoasa de a face o cadere nervoasa. Fiinte sociabile, cei nascuti astazi nu agreeaza ideea de a fi singuri pentru mult timp. Astfel, daca vor fi obligati sa fuga de societate sau sa se ascunda, ei vor resimti acest lucru ca pe o expulzare sau un exil.

Latura socanta a nativilor zilei de 15 octombrie le poate conferi diverse titluri: senzationalisti, insetati de atentie, vanatori de publicitate sau egoisti. Insa, talentele indivizilor mai evoluati nascuti astazi sunt atat de marete si cunostintele lor atat de temeinice incat ei pot evita asemenea acuzatii sau le pot ridiculiza. Indivizii mai putin evoluati nascuti pe 15 octombrie pot parea superficiali.Chiar daca nativii zilei de 15 octombrie au castigat un mare respect din partea rivalilor, prietenilor si asociatilor lor, ei vor fi tentati in continuare sa se umfle in pene. Ei trebuie sa cultive o doza de calm si un aer de modestie care le va garanta mai multa atentie decat orice postura dramatica din lume. Trebuie sa se straduiasca sa devina mai placuti, mai stilati. Epuizandu-si puterile de seductie, nativii zilei de 15 octombrie vor descoperi ca cea mai buna cale de a crea o legatura cu ceilalti este acordarea sprijinului pentru obtinerea succesului. Cei nascuti astazi trebuie sa se fereasca in mod constant de acordarea increderii exagerate, inselatoriei, abuzului, in general, chiar punerea lor mai presus de legile pamantului, deoarece oricare dintre acestea ii poate duce la distrugere.

SFATURI: Calmeaza-te. Actiunile tale curajoase pot atrage reactii negative. Asculta-i si pe ceilalti, in special pe adversari si vezi ce au acestia de spus. Nu poti proceda intotdeauna asa cum vrei tu. Compromisul are si el rolul lui.

PUNCTE FORTE:  Magnetic Cunoscator Provocator
PUNCTE SLABE: Exibitionist Neechilibrat Arogant

*Octombrie 16: –Ziua judecatii esentiale

Tema judecatii este un element central in vietile celor nascuti pe 16 octombrie. Ei sunt pusi adesea in situatia de a lua decizii, fie din punct de vedere profesional, fie personal. Fiind capabili sa cantareasca o situatie si sa inteleaga esenta lucrurilor pare sa fie un lucru firesc pentru ei. Ei nu manifesta in mod exagerat tendinta de a-i „judeca” pe ceilalti, in sensul ca nu au idei preconcepute si prejudecati, nu solicita atasament fata de moralitatea lor personala si nu sunt intoleranti sau inchisi. Din contra, cei nascuti astazi sunt in general destul de liberali si disponibili pentru toate felurile de idei si discutii noi. Judecata lucrurilor din jurul lor reprezinta mai degraba o evaluare obiectiva.

Nativii zilei de 16 octombrie pun mare pret pe bunul simt. Ei au si o latura imaginara foarte bine dezvoltata, prin intermediul careia pot vedea viata in termeni suprarealisti. Combinatia interesanta de realism si imaginatie este un element distinct al acestei zile. De exemplu, pentru a marca adevarul dintr-o situatie, nativii zilei de 16 octombrie sunt capabili sa faca o introspectie, insa cand este vorba de exprimarea propriilor opinii, ei pot fi adepti inversunati ai utilizarii figurilor de stil, analogiilor si alegoriilor.

Majoritatea celor nascuti pe 16 octombrie au tendinta de a trai ceea ce profeseaza. Astfel, sistemul lor de credinte este important si axiomele lor de baza trebuie sa fie bine definite. Ei pot fi foarte asimetrici cand intalnesc pe cineva care spune un lucru si face cu totul altceva, sau folosesc religia ca armura pentru slabiciunile lor morale si saracia spiritului. Exprimarea scrisa sau verbala logica si directa este elementul principal al carierei nativilor zilei de 16 octombrie.

In vietile lor particulare, cei nascuti astazi pot sa nu actioneze in mod rational, abordand un comportament mai degraba ciudat si chiar actionand intr-o maniera impulsiva. Multi dintre cei nascuti pe 16 octombrie sunt dispusi sa sustina sau sa condamne sistemul social in care traiesc. Datorita acestui ultim aspect, ei pot parea nerecunoscatori si nerespectuosi. De fapt, ei prefera sa critice ei insisi familia, compania, orasul, etc., decat sa lase pe altcineva. Cand sunt solicitati sa ia o hotarare sau sa judece o situatie anume la nivel personal, nativii zilei de 16 octombrie sunt in general diplomati, chiar daca evaluarea lor este negativa. Ei pot impartasi opiniile in mod public daca sunt solicitati, dar nu intotdeauna vor demonstra un entuziasm prea mare. Destul de des cei nascuti astazi aleg sa stea de-o-parte sau chiar sa paraseasca terenul de joc in timp ce iau o hotarare. Detesta profund sa fie plictisitori sau deranjanti cand iau in considerare o problema. Ei trebuie sa invete sa nu apese prea usor pe butoane si sa evite sa fie reactionari, defensivi sau secretosi. Geniul celor nascuti pe 16 octombrie pentru definirea critica si discriminare ar trebui sa nu fie rezervat doar obiectelor externe sau celorlalti, ci din cand in cand sa fie indreptate si spre ei insisi.

SFATURI: Testeaza-te. Descopera ce functioneaza intr-adevar si arunca restul. Defineste-te. Adu-ti aminte sa lasi oamenii in treaba lor. Nu-i priva de ceea ce au nevoie in numele ratiunii.

PUNCTE FORTE:  Discriminator Practic Corect
PUNCTE SLABE:  Acid Defensiv Dificil

*Octombrie 17: –Ziua echilibrului precar

Asemenea unei pisici, cei nascuti pe 17 octombrie reusesc sa aterizeze intotdeauna in picioare. Indiferent ce dificultati sau pericole infrunta, echilibrul lor ramane mai presus de toate. Exista doua tipuri distincte a nativilor zilei de 17 octombrie: pe de o parte tipul linistit, aparent stabil si, pe de alta parte, tipul aventurier caruia viata fara riscuri i se pare plictisitoare si tracasanta. Anumiti nativi ai acestui ultim tip pot omite sa gandeasca atunci cand este vorba de asumarea unor riscuri amenintatoare, atrasi de aptitudinile necesare pentru a castiga la diferente majore. Altii mai putin extremi vor fi niste jucatori de noroc innascuti daca banii, proprietatile sau chiar dragostea reprezinta mizele. Nativii mai putin aventurieri agreeaza o viata stabila, dar la o examinare mai atenta se constata faptul ca ei sunt adesea atrasi de oamenii extrem de artistici, emotionali sau neobisnuiti, ce aduc un element de incertitudine. Ambele tipuri de nativi ai zilei de 17 octombrie indragesc drama si evenimentele palpitante. Nativii mai stabili vor fi observatorii, iar cei care isi asuma riscurile vor fi participantii.

Nativii zilei de 17 octombrie considera ca este dificil sa isi schimbe drumul pe care au pornit. Adesea, ei cad victimele problemelor deoarece se vor pune mai presus de legile experientei umane obisnuite. Din pacate, mai fac si greseli, chiar unele destul de mari, care ii vor costa destul de mult, atat din punct de vedere financiar, cat si din cel al sanatatii fizice. In acest context, ei vor fi intotdeauna rezistenti si increzatori ca se pot recupera in urma acestor oprelisti sau accidente indiferent cat de majore sunt acestea. Ei trateaza soarta ca pe un prieten mai vechi. Este posibil ca ei sa puna la cale astfel de jocuri periculoase, dar trebuie sa se fereasca in special de toate formele de auto-deceptionare.

Majoritatea nativilor zilei de 17 octombrie sunt destul de descatusati cand se definesc pe ei insisi si talentele lor. Astfel, artistii nascuti astazi pot incorpora ideiile altora in munca lor si le pot adopta ca si cum le-ar apartine. Stapani in preluarea temelor onorabile sau stravechi si in prelucrarea lor, persoanele nascute pe 17 octombrie sunt traditionaliste si indiferent cat de moderna sau avansata le este gandirea, ei raman conservatori in abordarea de baza a vietii. Precautia, limitarea si cercetarea detaliata, bazate pe experienta, sunt cele care le permit sa isi asume aceste riscuri aparent periculoase intr-o maniera atat de cavalereasca.

Pe de alta parte, persoanele nascute pe data de 17 octombrie actioneaza in general cumpatat, iau in considerare comportamentul fata de colegi, prieteni sau familie. Temperamentele lor pot exploda cand autoritatea le este amenintata sau intentiile le sunt puse la indoiala. Cei nascuti astazi simt ca judecata lor este excelenta si ca functioneaza bine in majoritatea cazurilor, dar pot neglija momentul in care se indreapta spre directia gresita. O cunoastere de sine mult mai profunda este necesara, posibil o cautare mai serioasa a laturii spirituale si, pentru anumiti nativi ai zilei de 17 octombrie, un transfer al valorilor legate de stralucire si de activitatea superficiala.

SFATURI: Nu te mai forta prea tare. Pe de alta parte, fii atent la multumirea de sine si auto satisfacerea. Preda-te din cand in cand si nu te teme sa admiti ca ai gresit. Este imaginea ta atat de importanta pentru tine?

PUNCTE FORTE:  Increzator Rezistent Indraznet
PUNCTE SLABE:  Arogant Nesabuit Incapatanat

*Octombrie 18: –Ziua conducerii personale

Persoanele nascute pe data de 18 octombrie sunt adesea destinate sa joace un rol important, activ in viata. Sunt croiti sa fie jucatori si de asemenea sa functioneze ca lideri puternici in familie, activitatea profesionala sau cercul social. Nativii zilei de 18 octombrie nu sunt timizi cand este vorba de a razbate pana in top. Desi dorinta lor de a fi rege sau regina este foarte mare, ei pot actiona si la un nivel mai jos daca este necesar.

Nativii zilei de 18 octombrie sunt conducatori tipici deoarece au multe alte interese in viata. Daca sunt sefii unei companii, ei se pot fofila pentru a se devota unei probleme pentru care nutresc o pasiune mai apriga. Multi dintre nativii selectati pentru pozitiile de conducere privesc inainte la ziua cand se pot intoarce la interesul pe care l-au avut inainte. Cand pleaca, li se va simti lipsa datorita integritatii, onoarei si cinstei de care dau dovada.

Indivizii mai putin puternici nascuti astazi pot candida de asemenea pentru faima sau avere datorita talentului, relatiilor sau norocului absolut, dar nu sunt se simt in totalitate comfortabil intr-o astfel de pozitie. Ei pot fi coplesiti si pot ajunge sa aiba o cadere nervoasa completa atunci cand incearca sa faca fata responsabilitatilor dificile. In acest sens, ei trebuie sa se impace ei insisi si sa se multumeasca cu un rol mai neinsemnat sau vor risca sa cada victime ale stresului.

Persoanelor nascute pe 18 octombrie le place sa se afle in mijlocul actiunii, de preferat in centrul evenimentelor. Chiar si persoanele mai evoluate nascute astazi au un aer introspect. Desi pot opera in roluri de conducere, ei nu trebuie sa se forteze prea mult. Interesul lor primar este munca lor proprie si interesele private. Ei vor fi capabili sa le lase de-o parte pentru o perioada de timp mai lunga, dar vor deveni inevitabil nefericiti.

Celor nascuti astazi le place sa se distreze cu ceilalti. Datorita faptului ca nu sunt extrem de sociabili, pot considera dificil sa se adapteze. Nativilor zilei de 18 octombrie le place sa fie inclusi in planurile familiei sau grupului social din care fac parte si se pot supara destul de tare daca sunt lasati pe dinafara. Deoarece urasc autocompatimirea, ei nu vor fi dispusi sa le suporte suferintele sentimentale. Vor prefera sa se intoarca la treburile si la cautarile lor individuale decat sa se lamenteze ca o Cenusareasa pierduta. Desi un asemenea respect de sine este admirabil, ei trebuie sa aiba grija sa nu interpreteze gresit intentiile celorlalti si sa intrerupa orice comunicare, cand de fapt lucrurile ar putea fi indreptate. Mentinand un dialog deschis, nativii zilei de 18 octombrie pot evita sa para atotstiutori, distanti si multumiti de ei. Ei trebuie sa ramana intotdeauna atat demni, cat si umili si niciodata sa nu-si permita o atitudine superioara si aroganta.

SFATURI: Invata sa spui nu, nu numai celorlalti, dar si tie insuti. Sa produci este doar un singur aspect al vietii. Lasa-te rasfatat ocazional. Cand poti, beneficiaza si de pe urma indoielii.

PUNCTE FORTE:  Inspirat Imaginativ Direct
PUNCTE SLABE:  Extrem de stresat Distant Deranjat

*Octombrie 19: –Ziua planificatorului

Cei nascuti pe 19 octombrie sunt independenti, oameni de spirit si sinceri, ce aduc actiune in tot ceea ce ii inconjoara. Totusi, ei sunt hotarati si incapatanati in abordarea vietii. Datorita naturii lor argumentative ei iubesc sa participe in competitie, dar, de asemenea, pot provoca din nefericire conflicte si galceava oriunde merg. O tema constanta in vietile lor este dezvaluirea adevarului. Ei au un mare dezgust pentru motivele ascunse, manipularile emotionale subtile si pedepsirea prin tacere. Tind sa fie explozivi cand sunt nervosi, dar in general, dupa ce furtuna a trecut ei nu poarta ranchiuna si sunt deschisi impacarii. Posibil datorita faptului ca forta dominanta din spatele naturii lor provocatoare este dorinta, ei vor dori sa scoata adevarul la lumina.

Indivizii mai putin evoluati nascuti pe 19 octombrie se pot teme teribil sa nu li se dezvaluie propriul adevar. In acest sens, ei pot deveni foarte defensivi, chiar paranoici, in obsesia lor de a se ascunde de cercetarea publica. Totutsi, ei se pot dezvolta prin renuntarea treptata la aceste defensive pana in monemtul in care vor ajumge la trimful personal pe care il dezvaluie in totalitate fara frica si fara rusine. Ei pot fi comparati cu cineva care se teme de inaltimi si in final reuseste sa escaladeze cel mai inalt varf. In acest sens, triumful asupra timiditatii sau introversiei ar fi mult mai maret decat pentru o persoana obisnuita.

O alta posibilitate pentru nativii zilei de 19 octombrie este sa stea de-o-parte pentru o vreme si apoi sa reapara cu un succes mai mare decat inainte. Singurul pericol in acest caz este ca, in timp ce vor sta retrasi, pot stagna sau se pot implica intr-un stil de viata sau o situatie din care nu vor mai avea niciodata ocazia sa iasa.

In general, nativii zilie de 19 octombrie isi fac prieteni buni si membri de familie credinciosi. Deoarece se manifesta ca niste spirite libere, ei pot uri tentativele de a se lega de acestia. Intr-adevar ei pot porni o rebeliune daca sunt fortati sa se angajeze in asemenea relatii. De asemenea, pot deveni extrem de critici cu cei apropiati lor si uneori vorbele lor dure vor rani mult prea tare.

Nativii zilei de 19 octombrie trebuie sa faca eforturi pentru a-si infrange reactiile defensive, in special cele privitoare la motivele si actiunile lor. De asemenea, ei trebuie sa evite posesivitatea asupra celor dragi. Acceptarea cu placere a unei pozitii secundare sau a unui rol de sustinator in functie de ocazie este un pas important in dezvoltarea spirituala a celor nascuti in aceasta zi.

SFATURI: Invata valoarea tacerii. Din cand in cand, lasa actiunile tale sa vorbeasca de la sine. Echilibreaza-ti dorinta de a fi independent cu nevoia de a fi insotit. Nu presupune ca oamenii te vor ierta la nesfarsit.

PUNCTE FORTE:
Insistent
Independent
Activ

PUNCTE SLABE:
Comentator
Deranjant
Posesiv

*Octombrie 20: –Ziua modei

Nativii acestei zile dau impresia ca sunt tot timpul constienti de ceea ce se afla sau nu in actualitate. Uneori, au o influenta foarte mare asupra celor din jurul lor. Din aceasta cauza, chiar nativii insisi vor putea stabili anumite tendinte sociale, dar de cele mai multe ori se vor lasa condusi de standardele si moda societatii in care traiesc. Isi doresc nu numai sa fie acceptati in mijlocul unui cerc social, ci sa aiba si o mare influenta asupra acelui cerc. Acceptarea respingerii este foarte dificila pentru ei. Amanarile, intarzierile si dificultatile pe care le vor intampina nu vor face decat sa le mai tempereze spiritul.

De multe ori, nativii zilei de 20 octombrie vor trai o viata dubla. Isi vor castiga banii cu ajutorul carierei, iar toata energia creativa si-o vor investi intr-un hobby. Cei nascuti in aceasta zi vor avea o atitudine destul de rece fata de profesia lor. Inima lor romantica ii va indruma spre alte preocupari. Poate ca aceasta atitudine este cheia succesului lor. Intr-adevar, obiectivitatea si retinerea vor avantaja foarte mult activitatea profesionala a acestor indivizi.

In general, nativii au succes in lumea materiala. Au un fler deosebit atunci este vorba de bani si de finante, dar sunt atat de preocupati de acest domeniu incat pot deveni obsedati de el. De asemenea, sunt manageri foarte competenti. In mod paradoxal, nativii sunt vulnerabili din punct de vedere al sanatatii psihice. Din acest punct de vedere, sunt predispusi la numeroase maladii. De multe ori, sanatatea precara le va incurca planurile. Vor avea serioase probleme din aceasta cauza. Toata viata se vor intreba daca isi vor putea atinge scopurile pe care si le propun.

Cei nascuti in aceasta zi sunt foarte incapatanati. Odata ce s-au hotarat intr-o anumita privinta, va fi foarte greu sa ii opresti sa actioneze in maniera respectiva. Un pas foarte important pentru evolutia lor va fi facut in momentul in care vor invata sa isi accepte greselile. Din fericire, nativii sunt foarte dotati din punct de vedere al capacitatii rationale. Aceasta calitate va fi dublata si de un serios control emotional. Deci, cineva se poate intelege cu ei facand apel la argumente logice. Nativilor trebuie sa li se demonstreze ca exista un mod mai bun de a face un anumit lucru. Numai in momentul in care sunt convinsi de acest lucru ei vor accepta sa il ia in considerare, dar probabil nu vor utiliza in mod potrivit noua opinie.

Imaginea personala conteaza foarte mult pentru aceste persoane. Nu vor trata superficial chestiunile legate de moda, stil si design. Nativii considera ca acestea sunt expresii ale personalitatii si individualitatii. Profesia lor va implica in mod direct sau indirect aceste subiecte. Indiferent de situatie, cei nascuti in aceasta zi sunt cosntienti de puternica impresie pe care o fac. Intr-adevar, vor fi de neuitat in ochii familiei, prietenilor, cercului social si de afaceri.

SFATURI: Nu te da batut. Incearca sa ai in minte tot timpul principiile de baza ale actiunii pe care o intreprinzi. Nu iti compromite sanatatea. Defineste-ti si clarifica-ti pozitia in mediul din care faci parte. Daca te lasi dus de val s-ar putea sa iti pierzi prietenii.

PUNCTE FORTE:
Entuziast
Logic
Practic
PUNCTE SLABE:
Incapatanat
Autoritar
Inclinat spre exces

*Octombrie 21: –Ziua unicitatii

Nu poate fi pus la indoiala faptul ca nativii acestei zile sunt total diferiti de cei din jurul lor. Se deosebesc atat prin personalitate, cat si prin modul de a gandi. Sunt destul de atragatori si fermecatori in cadrul profesional si social. Cu toate acestea, vor avea o atitudine destul de provocatoare si dificila atunci cand vor avea in vedere afacerile personale. Intr-adevar, relatiile in care vor fi implicati vor avea o complexitate deosebita. Aceste relatii nu vor fi ajutate de natura critica si chiar potrivnica a nativilor. Cei nascuti in aceasta zi pretuiesc in mod deosebit linistea si armonia. Vor cauta intotdeauna mediile placute, dar in ciuda acestui fapt, vor fi deranjati de lucrurile mici. In plus, vor fi enervati in mod deosebit de greselile minore ale celor apropiati.

Persoanele nascute pe data de 21 octombrie au in primul rand o orientare cerebrala, dar, au si o latura emotionala accentuata care poate fi cauza multor probleme. Vor avea parte de o viata amoroasa zbuciumata. Se poate spune ca acesta este pretul pe care vor fi nevoiti sa il plateasca pentru faptul ca beneficiaza de calitati intelectuale exceptionale.

O preocupare principala pentru nativi o reprezinta incercarea de a scapa de influentele parintilor, societatii si cercului social din care fac parte. Isi vor petrece o mare parte din viata respingand tot ceea ce nu este credibil. Dupa o anumita perioada, vor ajunge sa dobandeasca un fel de detasare budista. In viata privata, le va fi mult mai dificil sa renunte la legatuile pe care le au, chiar si atunci cand vor intampina greutati mari. Ar putea petrece ani intregi cantarind motivele pentru care ar trebui sa continue si cele pentru care ar trebui sa renunte la o relatie.

Discursurile si cuvantarile sunt punctele forte ale nativilor. Le place sa vorbeasca si se pricep sa faca acest lucru. In viata profesionala sunt capabili sa influenteze si sa impresioneze multi oameni. Este destul de interesant faptul ca ei se gandesc foarte putin la vraja de care sunt inconjurati si care ii socheaza atat de mult pe ceilalti. Un numar mare de oameni isi vor aduce aminte chiar si peste multi ani de faptele minunate ale nativilor. Celor nascuti in aceasta zi le place sa rada si sa se amuze. De fapt, cu toate acestea, ei sunt persoane serioase si, in unele cazuri, chiar tragice. Au capacitatea de a fi amuzanti si de a-si juca foarte bine rolul pe scena vietii. Din aceste motive prezenta lor va fi cautata in orice grup social.

In calitate de parinti, nativii vor avea idei foarte clare in legatura cu ceea ce inseamna un comportament potrivit, dar nu inseamna ca au puncte de vedere conservatoare. Ei pretuiesc pur si simplu traditia. In viata de familie, cei nascuti in aceasta zi vor parea duri si dominanti. Din aceasta cauza, ceilalti nu le vor oferi suport emotional pana cand ii vor vedea ca sufera sau ca au o cadere nervoasa. Pentru a nu se ajunge in aceasta situatie, nativii ar trebui sa invete sa ceara si sa accepte ajutorul venit din partea partenerului sau a copiilor.

Nativii acestei zile isi dau seama foarte bine care sunt atitudinile care impresioneza si care cer sa fie respectate. S-ar putea sa sufere de depresii pentru ca sunt indivizi prea constiinciosi si cred ca este dificil sau imposibil sa se relaxeze. Le este foarte greu sa reduca la tacere intensa activitate cerebrala si sa isi caute linistea interioara. Cei nascuti in aceasta zi sunt atrasi de orice tip de activitate. Sunt personalitati schimbatoare, dar au mare nevoie de stabilitate. Nevoia aceasta isi va face simtita prezenta atat in viata de familie cat si in viata profesionala.

SFATURI: Incearsa sa iti linistesti sufletul. Uneori poti sa renunti in loc sa te implici. Lasa-i in pace pe ceilalti. Evita sa fii prea critic. Invata sa fii tolerant. Aminteste-ti cat de mare este puterea dragostei. Arata si celorlalti cat de talentat esti.

PUNCTE FORTE:  Inspirat Atractiv Vorbaret
PUNCTE SLABE:  Autodistructiv Dependent Certaret

*Octombrie 22: –Ziua ispitei

Viata nativilor acestei zile este afectata de orice latura a tentatiei, atractiei, magnetismului sau seductiei. De cele mai multe ori, ei insisi sunt cei care dau nastere unor astfel de sentimente, dar le pot cadea prada in acelasi timp. In orice caz, va avea loc o criza atunci cand o persoana nascuta in aceasta zi va fi implicata intr-o situatie romantica. Acest moment va fi destul de dificil pentru toti cei implicati. Nativii sunt capabili sa dea nastere unor extraordinare resentimente si stari de gelozie. Sunt foarte puternici din punct de vedere emotional. De cele mai multe ori, prezenta lor va afecta individualitatea celorlalti. Cei nascuti in aceasta zi isi controleaza foarte bine emotiile. Daca isi propun, vor putea manipula sentimentele celorlati cu mare dexteritate si pricepere. Fapul ca sunt o amenintare pentru orice relatie nu este in totalitate adevarat.

Unii dintre nativi ascund o latura salbatica sub o atitudine distanta sau modesta. Aceste sentimente ascunse vor fi dezvaluite foarte rar si numai prietenilor apropiati. Cei nascuti in aceasta zi nu sunt foarte priceputi sa isi arate emotiile, dar au talentul de a le descoperi pe ale celorlalti. Puterea lor de a influenta este foarte mare. Uneori este suficient sa intre intr-o incapere pentru a schimba starea de spirit a celor care se afla acolo. Desigur, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie foarte atenti atunci cand isi exercita aceste puteri. Nu este nevoie sa fie precauti doar de dragul celorlalti. Comportamentul lor poate avea si consecinte nedorite, care in cele din urma s-ar putea sa ii afecteze chiar si pe ei. In general, posibilitatea ca nativii sa raneasca este mai mare decat posibilitatea de a fi raniti. Au un mod anume de a se proteja, dar nu vor avea intotdeauna o atitudine agresiva sau defensiva. Vor reusi sa evite suferinta fiind mai decenti, mai moderati si mai responsabili decat persoana care se afla langa ei. Daca o relatie se va sfarsi, ei vor fi cei carora li se va simti lipsa. In plus, in mod sigur ei vor fi cei care vor avea constiinta impacata.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile au o latura rebela a caracterului. De obicei, in tinerete isi vor exprima orice atitudine de acest tip. Dupa aceasta perioada, se vor regasi in categoria conservatoare a societatii (mai ales in jurul varstei de 40 de ani) si probabil se vor intreba cum au ajuns in aceasta situatie.

Perechea potrivita pentru acesti nativi va fi o persoana foarte echilibrata si capabila sa raspunda sau sa evite vibratiile seducatoare pe care le vor raspandi. Probabil ca in fata unor astfel de indivizi, cei nascuti in aceasta zi isi vor lasa jos garda emotionala. Este foarte important ca nativii sa invete cum sa foloseasca puterea de seductie, atat a lor cat si a celorlalti. Astfel, vor putea gasi fericirea printr-o iubire sincera si neconditionata.

SFATURI:Nu abuza de puterea ta de a influenta. Incearca sa fii chibzuit si bun. Arata ca ai sentimente. Nu trebuie neaparat sa fii tu cel care detine controlul asupra situatiei.

PUNCTE FORTE:
Magnetic
Fermecator
Entuziast

PUNCTE SLABE:
Neechilibrat
Dominant
Diversionist

*Octombrie 23: –Ziua farmecului contradictoriu

Persoanele nascute pe data de 23 octombrie gasesc foarte rar stabilitatea in viata. Vor incerca din rasputeri sa isi echilibreze energiile, dar, oricat de mult ar incerca, tot va exista un domeniu important in care vor fi mai deosebiti. S-ar parea ca, intr-un fel sau altul, in orice directie s-ar indrepta vor fi urmati de controverse. Adevarul este ca nativii se plictisesc foarte usor. Din acest motiv vor fi intr-o permanenta cautare a aventurii. In consecinta, nativii vor prefera sa aiba parte de acea situatie care altora li se va parea dificila si stresanta.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile nu sunt deloc priceputi sa faca planuri. Au un talent deosebit sa improvizeze si au tendinta de a rezolva problemele pe masura ce apar. Sunt genul de oameni impulsivi. Atunci cand vor fi confruntati cu o oportunitate, nu vor ezita sa profite de ea.

Uneori, nativii nu vor fi de acord cu felul in care decurg lucrurile din jurul lor. Atunci, vor avea sentimente negative sau critice. Acest punct de vedere aflat in dezacord cu parerile generale va fi exprimat intr-un mod destul de lipsit de finete. Pentru ca nu sunt adeptii unui limbaj vag si plin de ipocrizie, deseori cuvintele pe care le vor folosi nativii vor deranja pe cineva. In functie de cercul social si de mediul profesional sau cultural, nativii zilei ar putea fi considerati indivizi duri si lipsiti de tact.

Cei nascuti in aceasta zi au talentul de a convinge si de a castiga de partea lor grupuri care au deja un conducator. Intr-adevar, datorita sarmului si simtului umorului pot deveni persoane foarte populare, dar atunci cand va fi necesar le va fi foarte greu sa renunte la aceasta pozitie. Nativii acestei zile vor avea tendinta de a fi posesivi, gelosi si dominanti in orice relatie in care vor fi implicati. Odata cu inaintarea in varsta, ar trebui sa invete sa renunte din cand in cand sa isi manifeste puterea. De asemenea, ar trebui sa caute dragostea neconditionata.

De multe ori, nativii se vor surprinde in situatii grele si solicitante. Se va intampla astfel pentru ca sunt atrasi magnetic de aventuri si de provocari. Deseori, isi vor asuma rolul de eroi si vor sari in ajutor in cele mai imposibile situatii. Chiar si cei mai calmi dintre cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa se fereasca de instabilitatea si chiar de dezastrele din jurul lor. Accidentele de tot felul sunt un subiect obisnuit pentru ei. Nativii care vor avea parte de succes vor fi in mod sigur adeptii confruntarilor cu situatiile de criza.

Persoanele nascute in aceasta zi vor avea parte mai degraba de vieti active decat de vieti linistite. Sunt inclinati spre schimbari, chiar daca uneori aceste schimbari vor insemna instabilitate. Din aceste motive, posibilitatile de maturizare si evolutie rapida sunt mari. La nivel personal si spiritual, nativii sunt capabili sa faca foarte multe progrese de-a lungul vietii. Daca nu vor reusi, vor deveni pur si simplu amatori de senzatii tari, indivizi care vor trece usor de la o experienta la alta. Cel mai important obiectiv pe care ar trebui sa il urmareasca ar fi pastrarea drumului ales fara a se abate de la el. In general, este important sa-si gaseasca linistea interioara.

SFATURI:Cauta stabilitatea, pacea si armonia. Nu exagera in privinta controlului. Lucrurile ar putea merge bine si fara interventia ta. Profita de ocazie, asculta-ti adversarii si chiar dusmanii. Invata de la ei. Evita situatiile in care nu ai nici o sansa sa castigi.

PUNCTE FORTE:  Energic Rapid Pasional
PUNCTE SLABE:  Lipsit de diplomatie Posesiv Irascibil

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: